> El a fost plasat sub control judiciar de procurorii din Câmpulung Moldovenesc
Un bărbat a fost plasat sub control judiciar de procurorii din Câmpulung Moldovenesc pentru ultraj, după ce a avut mai multe acţiuni împotriva unor agenţi de poliţie.
În data de 2 februarie a.c., autorităţile au fost alertate cu privire la un incident petrecut pe terasa unui magazin dintr-o localitate rurală din judeţ. Potrivit informaţiilor furnizate de organele de cercetare penală, mai multe persoane în stare de ebrietate au creat scandal şi l-au ameninţat cu acte de violenţă pe administratorul magazinului.
La faţa locului, un echipaj de poliţie a intervenit şi a identificat două persoane în stare de ebrietate care provocau scandal. „Confruntându-se cu cuvinte jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă, poliţiştii au încercat să conducă cei doi la sediul postului de poliţie, însă, în urma refuzului acestora, s-a încercat imobilizarea lor.
În timpul acţiunii de imobilizare, unul dintre bărbaţi a încercat să lovească un agent de poliţie, gest ce a fost prevenit în ultimul moment de poliţist, care a făcut o fandare. Celălalt individ, suspect în acest caz, a reuşit să fugă de la locul faptei, ameninţând cu moartea poliţiştii şi rupând dintr-un gard o bucată de lemn în mod ameninţător” aflăm dintr-un comunicat.
De asemenea, la data de 8 februarie 2024, unul dintre indivizi a postat pe reţeaua de socializare Facebook un clip video în care profera noi ameninţări la adresa agenţilor de poliţie implicaţi în incidentul din 2 februarie, creând astfel un sentiment de insecuritate şi teamă.
În urma acestor evenimente, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a dispus reţinerea pentru 24 de ore a individului implicat în tentativa de agresiune asupra agentului de poliţie, iar ulterior i s-a aplicat măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
În prezent, se desfăşoară cercetări pentru săvârşirea a patru infracţiuni de ultraj de către inculpat şi două infracţiuni similare de către suspect. (N.B.)
























Comentarii