Dan Ioan Cuşnir constată o competiţie între Lungu şi Harşovschi privind numirea rudelor în funcţii

> Potrivit lui, acestora nu le pasă de nevoile reale şi de creşterea calităţii vieţii sucevenilor

Preşedintele executiv al PSD Suceava, consilierul local Dan Ioan Cuşnir, consideră că Primăria Suceava a ajuns teatrul unui război nedeclarat între primarul Ion Lungu şi viceprimarul Lucian Harşovschi, amândoi concurând-se pentru a câştiga o competiţie din interiorul Primăriei Suceava.

„Concepte precum «minima moralia», «contractul social cu cetăţenii» sau «interesul comunităţii mai presus de interesul propriu» sunt total străine cuplului Lungu / Harşovschi” arată Dan Ioan Cuşnir într-un comunicat de presă.

El susţine că Ion Lungu, de 20 de ani, şi Lucian Harşovschi, de peste 12 ani, conduc Suceava „ca pe o feudă proprie”, fiind în grava eroare de a crede că dacă sunt eficienţi în a câştiga alegeri prin minciună şi manipulare, sunt eficienţi şi în execuţia actului administrativ.

„Pentru că nu au citit la timp, Lungu şi Harşovschi nu au de unde să ştie că viclenia de a câştiga alegeri nu le dă automat şi competenţe administrative” arată Cuşnir.

Potrivit acestuia, Primăria Suceava a ajuns un teatru de război, fiind scindată în două tabere, cu cei „ai lui Lungu” şi cei „ai lui Harşovschi”.

„Harşovschi îşi pune cumătrul şef la pieţe, Lungu îşi pune nepotul şef serviciu la Domeniul Public. Harşovschi îşi pune alt cumătru şef la TPL, Lungu îşi pune alt nepot arhitect-şef al oraşului. Harşovschi se plimbă pe mulţi bani publici cu «domniţe» din primărie pe la târguri şi schimburi de experienţă internaţionale, Lungu îi dă altui nepot mulţi bani publici să cheltuie la un club de fotbal fără rezultate, de mult prea mulţi ani. Harşovschi «controlează» 4 consilieri locali PNL, Lungu «controlează» 5 consilieri locali PNL. În loc să primeze meritocraţia, argumentul este apartenenţa la tabăra lui Lungu sau la tabăra lui Harşovschi” precizează Dan Ioan Cuşnir.

Liderul social-democrat sucevean adaugă că, în loc să fie folosiţi pentru dezvoltarea municipiului, banii din taxele şi impozitele sucevenilor sunt acaparaţi de cele două tabere, în încercarea lor disperată de a câştiga războiul din interiorul primăriei.

„Resursele financiare ale Sucevei, în loc să fie folosite pentru creşterea imaginii oraşului, sunt cheltuite în inutila competiţie internă dintre imaginea lui Lungu şi imaginea lui Harşovschi. S-a ajuns mult prea departe, nu le mai pasă de nevoile reale şi de creşterea calităţii vieţii sucevenilor. Atât Lungu Ion cât şi Harşovschi Lucian sunt ghidaţi după principiul «după mine potopul». Această stare de fapt va fi oprită curând, foarte curând” a concluzionat Dan Ioan Cuşnir. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI