Un câine căzut în râul Suceava a fost salvat de pompierii militar

Pompierii militari suceveni au salvat, joi dimineaţa, un câine căzut în râul Suceava.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, în urma unui apel primit ieri-dimineaţă în dispeceratul comun ISU-SAJ, pompierii militari au intervenit pentru salvarea unui câine. Acesta se afla în apa îngheţată a râului Suceava, în aval de podul din cartierul Iţcani.

Salvatorii s-au deplasat cu o autospecială şi o barcă pneumatică, cu care au început acţiunea de salvare. Animalul, speriat, îngheţat şi slăbit, a fost recuperat şi adus, cu barca, la mal.

Câinele a fost preluat ulterior de asociaţia „Casa lui Patrocle”.

„Mulţumim tuturor celor care au contribuit la salvarea bietului animal, de la apelant şi echipa de intervenţie, la cei care îi vor oferi un adăpost şi dragoste!” a transmis sursa citată. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI