Pasajul descrie lucrarea de propovăduire a Sfântului Ioan Botezătorul, numit şi Înaintemergătorul pentru foarte importanta sa misiune de a pregăti venirea lui Iisus Hristos ca Mesia.
Evanghelia acestei zile este amplă şi cuprinde trei planuri sau contexte.
Contextul istoric cu care pericopa începe situează lucrarea Sfântului Ioan în anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu, Cezarul Romei. Sfântul Evanghelist menţionează nu doar Împăratul roman şi regele Iudeii din acea vreme, ci şi pe marii preoţi şi arhiereul de atunci, deoarece Sf. Ioan Botezătorul îl vestea pe Cel ce era şi Împărat şi Arhiereu.
Aceşti lideri politici şi religioşi ai vremii, ce aveau o puternică influenţă asupra poporului (Ponţiu Pilat, guvernatorul roman al Iudeii, Irod Antipa, tetrarhul Galileii, Filip, tetrarhul Ituriei şi Trahonitidei, Lisanie, tetrarhul Abilenei, arhiereii Ana şi Caiafa) reprezintă puterea lumească, o putere ce se va opune vehement planului divin. Într-un contrast izbitor cu aceştia, Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul profet al Vechiului Legământ, trăieşte în locurile pustii din vecinătatea Iordanului, fugind (precum aveau să facă mai târziu monahii) de corupţia şi luxul oraşelor, pentru a se purifica mai uşor spiritual – condiţie indispensabilă pentru primirea revelaţiei cuvântului lui Dumnezeu.
Contextul spiritual al pericopei este dat de botez, ritual ce presupunea o parte văzută (cufundarea în apă a unei persoane) şi una nevăzută, spirituală (conştientizarea păcatelor personale, părerea de rău şi dorinţa de a intra într-o nouă relaţie cu Dumnezeu). Sf. Ioan boteza pe cei care veneau la el cerându-le să facă roade vrednice de pocăinţă, adică să-şi schimbe viaţa şi să trăiască respectând voia lui Dumnezeu. Trebuie remarcată diferenţa dintre botezul lui Ioan şi botezul în Hristos: primul avea scopul ca cel botezat să se pocăiască (adică să îşi schimbe mintea, modul în care îşi percepe propria viaţă) şi să dorească o relaţie cât mai apropiată, personală, cu Dumnezeu, iar al doilea oferea renaşterea la o viaţă nouă în Hristos şi iertarea păcatelor. Sf. Ambrozie al Mediolanului vede în Sf. Ioan Botezătorul „imaginea Legii, care denunţă păcatul, dar nu poate aduce iertare” (Comentariu la Evanghelia după Luca). Rolul principal al Sf. Ioan Botezătorul a fost de a pregăti calea mesajului hristic spre inimile oamenilor (“pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Sale’’).
Contextul teologic al evangheliei constă în aspectul revelat al celor întâmplate. Pericopa aminteşte o referinţă din Vechiul Testament, perioadă în care vremurile mesianice au fost profeţite în detalii de o precizie frapantă. Sf. Ioan este identificat cu “glasul care strigă în pustie”, după cum profetul Isaia îl descrie în cartea lui (Is. 40,3).
Pasajul este încheiat de mărturia Sfântului Ioan despre Iisus. Deşi era un profet caracterizat de autoritate şi cu curaj, care era urmat de numeroşi ucenici, Sf. Ioan îşi cunoaşte rolul de umil slujitor, fapt pe care îl arată exprimându-se foarte plastic: “nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor”. Purtarea sau (dez)legarea încălţărilor cuiva era o sarcină proprie sclavilor. Aşadar, Sf. Ioan se aşază pe o treaptă clar inferioară lui Hristos, ca răspuns la curiozitatea oamenilor dacă nu cumva chiar el (Ioan) este Mesia cel mult aşteptat.
Referindu-se la diferenţa dintre cei doi, Sf. Grigorie Palama, teologul energiilor divine necreate, scria: “botează şi Ioan al lui Zaharia. Dar numai în apă. Botează şi Iisus, Fiul lui Dumnezeu, dar în apă şi în Duh. Care e adaosul? Numai numele? Nicidecum. Ci e însuşi harul şi puterea îndumnezeitoare, Însuşi Duhul Sfânt, vărsat în cel botezat, nu după fiinţă, ci după harul care porneşte din EL, prin harul sfinţeniei, aflat prin fire în El” (Despre împărtăşire dumnezeiască).
Pr. prof. dr. ADRIAN DUŢUC
Comentarii