Mare sfat în jurul unei cărţi cu doi autori, Constantin Bulboacă şi Radu Bercea

 Volumul „Catrene şi caricaturi pentru oameni şi figuri” (ed. SMArt Gura Humorului, 2023), conţinând texte semnate de Constantin Bulboacă şi bogat ilustrat cu grafică de Radu Bercea, cu o prefaţă de L.D. Clement, a fost lansat sâmbătă, la Fălticeni, într-un eveniment aşezat sub egida Asociaţiei Culturale “Nicolae Labiş”, Colegiului Naţional “Nicu Gane” (şi gazdă a manifestării) şi a primăriei municipiului.

Au vorbit despre autori şi carte prof. Codrin Benţa, prof. Ioan Caulea, prof. Mioara Gafencu, L.D. Clement, scriitorul Constantin Horbovanu. Au trimis mesaje (inclusiv epigrame) citite la faţa locului scriitorii Emil Ianuş şi Emil Simion. De altfel, ulterior, dintr-o aulă plină, au avut sămânţă de vorbă pe subiect alţi numeroşi participanţi la eveniment, printre care scriitorii Constantin Moldovan din comuna Mănăstirea Humorului, Maria Ţigănescu Creţu din Mălini, Andrei Breabăn din Suceava care a sosit cu un echipaj din care au făcut parte scriitorul şi artistul plastic Constantin Ungureanu-Box şi, respectiv, artistul plastic basarabean Leonid Popescu, ce a expus recent lucrări la Universitatea „Ştefan cel Mare”. Printre alţii, i-am remarcat la faţa locului pe scriitorii Ioan Ţicalo, Mihaela Grădinariu, Coca Maria Udişteanu, Alexa Paşcu, de asemenea pe mai toţi reprezentanţii presei fălticenene. Momente muzicale au susţinut, la flaut, prof. Puiu Creţu, respectiv, la chitară şi voce, prof. Cătălin Iftimoaia alături de Elena Arcip.

Printre… rânduri am aflat că volumul „Catrene şi caricaturi pentru oameni şi figuri” ar urma să fie lansat, pe la mijlocul lui ianuarie 2024, şi la Gura Humorului. (LUCIAN CASIAN; Foto: GABRIEL TODICĂ)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI