XIII. Interludiu explicativ/justificativ
Ajungând noi cu „petrecerile” la, ba chiar şi depăşind bine, momentul „Arboroasa”, parcă nu ne-a dat inima ghes să abandonăm puţinii ani în care a „funcţionat” celebra societate studenţească, pe de o parte pentru că l-am avut drept „actant” principal pe Ciprian Golembiovschi, al cărui an comemorativ încă se află în desfăşurare, pe de altă parte pentru că „prestaţia” acestuia, din multiple puncte de vedere (componistic, dirijoral, de aranjor, organizator, „suflet” al mişcării ş.a.), a fost excepţională, ieşită din comun, unanim apreciată (după cum, parţial, am şi văzut).
Dar iată că s-a cuvenit a trece şi la activităţile Societăţii studenţeşti „Junimea”, continuatoarea „Arboroasei” pe mai toate planurile (organizare, imn, mentori, ideatică) – şi am făcut-o fără rezerve, pentru că şi aici l-am regăsit pe mult-agreatul nostru Ciprian (chiar şi în funcţie de conducere în noua Societate), ale cărui „semnale sonore” erau pe toate buzele.
(V-am relatat, cumva, influenţa covârşitoare pe care au avut-o melodiile acestuia în perfectarea căsătoriei preotului Constantin Morariu cu cea care avea să fie mama celebrilor Morăreni? Dacă nu, iat-o, de la sursă: „…înainte de această logodnă, scumpa mea a avut destule supărări, căci din unele părţi i se propusese cu insistenţă să mă abandoneze în favorul unui coleg al lui Iurco. Ilenuţa a cedat, în sfârşit, plângând şi declarând că după mine i-a părea rău totdeauna. Atunci fiica lui Silvestru, Iuliana Berariu, a început şi ea a plânge şi a cânta compoziţia lui Ciprian Porumbescu Cât te-am iubit n-o poate spune nimic, nimic pe-acest pământ, care eu de-atâtea ori o cântasem în Ceahor, şi urmarea a fost că unchiul Silvestru, epitropul copiilor cumnatei sale Emilia, a hotărât soarta nepoatei sale în favorul meu” – Constantin Morariu, Cursul vieţii mele. Memorii, Suceava, 1998, p. 22-23).
Ajuns-am şi la Întrunirea academică „Bucovina”, desprinsă – prin dezertare – din „Junimea”, iniţiată în ianuarie 1880, în cadrul primei întâlniri festive a căreia este prezent şi Ciprian Porumbescu, prin compoziţiile sale, deşi s-ar fi putut conjectura că „nu se făcea” să accepte interpretarea acestora în mijlocul şi de către nişte „fugitivi”. Dar… ideea naţională, la care aderase şi noua Societate, încă primá, şi iată de ce îi găsim acolo şi pe T.V. Ştefanelli sau Vasile Morariu, naşii „Arboroasei” şi „Junimii”. În ceea ce-l priveşte pe fiul parohului de la Stupca, acesta a fost chiar acuzat pe faţă – nu atunci, mai în proximitatea noastră, când s-au trezit peste noapte justiţiari de două parale, ale căror gămălii de neuroni le ghidează viaţa – acuzat de falsitate, odată ce a făcut parte, la Viena, şi dintr-o societate studenţească germană, atitudine care nu s-ar fi potrivit, zic aceştia, cu peremptoriile sale afirmaţii declarat naţionale. Adică, întrebăm noi, n-ar fi putut fi un naţionalist internaţionalist (după formula, încetăţenită astăzi: „doi în unu”)? Relaţiile interetnice, în pofida „luptelor de stradă” (adică: de partide), erau monedă curentă în multe locuri şi medii, la vremea aceea (nu că n-ar fi şi astăzi, departe de noi gândul!).
(Asta ne aduce aminte şi de acuza – interesată – că junimiştii ar fi fost cosmopoliţi, ceea ce voia să zică: filo-germani şi direct anti-naţionali – că ce este mai lesne de înfăptuit decât să arunci cu noroi pe edificiul proaspăt înălţat de unii cu ceva mai multă clarviziune decât podmolul gloatei mânate… „ideatic”? Activitatea şi rezultatele, care se văd sau se resimt şi astăzi, ale curentului, ale mişcării prin intermediul „Convorbirilor literare” sunt dovada/proba concludentă împotriva aberaţiilor în primul rând politicianiste (sau de grup literar), mai mult decât însăşi „luarea de cuvânt” prin presă a lui Mihai Eminescu pentru transformarea în praf şi pulbere a ideilor necugetate avansate în mod interesat).
Revenind la „Bucovina”, de ce să nu-i trecem în revistă măcar pe cei 9 disidenţi iniţiali, ale căror nume ne sunt cunoscute, şi care au ajuns şi ei – cei mai mulţi dintre aceştia – pioni de bază ai societăţii româneşti de mai târziu: Ştefan Cocinschi, fost primul vicepreşedinte al „Junimii”, primul senior al „Bucovinei” – nepot al lui fostului mitropolit Teoctist Blajevici; Ştefan Ilasievici; Alexandru Popovici, consenior – fiu de învăţător din Suceava; Heinrich Charas; I. Bocancea; Mihai Comoroşan; Osias Cahane; Eugen Simighinovici – la 13 nov. 1880 era senior; Iulian Olinschi. Au fost şi cazuri „amestecate”, cum este acela al lui Partenie Sireteanu, fratele arboroseanului Eugen Sireteanu, cel cu experienţa închisorii – întâi în „Bucovina”, iar din 1880/81-1883/4 în „Junimea” – şi nimeni nu s-a supărat (bine-bine, contemporanii lor n-au chiar sărit în sus de bucurie, ba chiar au mai proiectat şi săgeţi, la ocazii binevenite, dar… în ansamblu convieţuirea celor două societăţi studenţeşti – la care s-au mai adăugat şi altele – a mers mână în mână cu interesul suprem al românismului în Bucovina). Acest Partenie, „în mai 1877 a părăsit şcoala şi a plecat la rezbel contra turcilor, trece frontiera pe furiş şi se înrolează, împreună cu alţi patru liceeni, între care şi Gheorghe Levescu, în Regimentul II de artilerie în Bucureşti”, ne informează Arcadie Dugan-Opaiţ, în Albumul Mare al Societăţilor Academice „Arboroasa” şi „Junimea” din Cernăuţi, vol. I, Edit. Univ. „Ştefan cel Mare” Suceava, 2015, p. 71, ediţie de Marian Olaru şi Arcadie M. Bodale – de unde am pigulit şi lista membrilor Soc. „Bucovina”. A fost decorat cu Ordinul Coroana României şi cu medalia „Independenţa României”, a redactat revista umoristică „Urzica” (1881-1882) şi a publicat Amintiri din Războiul pentru Independenţă, absolvent de drept, a ajuns „director general în administraţie la Cernăuţi şi secretar pentru finanţe în guvernul Bucovinei”, la 1919 – acestea din preţiosul volum II, Voluntariat bucovinean, al lucrării ing. Mircea Irimescu: Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (1862-2012). La 150 de ani, Rădăuţi, 2013.
Înainte de a ne apropia de sărbătorile junimene care aveau să se înlănţuie cu spor, nu numai în Cernăuţi, ci, de la o vreme, cu ramificare prin celelalte oraşe ale Bucovinei, să-l însoţim pe Ciprian Porumbescu la Viena (unde probabil că nu vom mai reveni) cu ocazia unui eveniment deosebit, în care componistul nostru de seamă intră în contact apropiat cu un „nume” al muzicii europene: Eduard Strauss. Amănuntele le veţi găsi în relatarea care a apărut în „Gazeta Transilvaniei” de la Braşov, la 24 feb./7 mart. 1880, p. 3, noi am dori doar să completăm cu fragmente din scrisoarea adresată Părintelui Iraclie, cu data de 1 martie:
„Scumpul meu părinte! […] Era a doua zi demineaţă după balul la Albrecht – Dürer – Verein, – la care am participat şi eu! […] La balul menţionat, cu de-a sâla m-a luat Epaminondas [Bucevsachi] şi părintele Popoviciu. Epaminonda mi-a cumpărat cartea de intrare şi de table d’hôte, fără să reflecteze la rentoarcerea paralelor; ce să fi făcut? De-n templare aveam vr-o căţiva florini strânşi de pe cănticele mele – îmi făcui un costum şi m-am dus. Drept că m-am petrecut foarte bine, elegant şi frumos, deşi cugetam la proverbul rusesc: „huljai duşu, bez contuşu” (= Huzureşte sufleţele, fără socoteală). […] Cu ocajunea cănd am fost la Strauss – după Bal – de mi-am luat partitura, nu a putut afla destule cuvinte spre a-şi esprima bucuria sa asupra epistolei Mătale. Sălta şwăbucu ca un ţap, pe lăngă clavir – a, wie schön, eine faktische Überraschung, o, empfehlen Sie mich dem Hern (= Herrn) Papa aufs Beste, eine Bleibende Erinnerung, also bei Ihnen spricht man auch deutsch, ein Pfarrer, dieser Styl, o es war mir ein Vergnügen u.so giengs (= gieng’s) in einem Zug fort [= Ah, ce frumos, adevărată surpriză! O, salută-mi-l d-ta cât mai cordial pe d.l Tată. Amintire trainică. Aşadar la Dv. se vorbeşte şi nemţeşte. Un paroh! Acest stil! O, mi-a fost o plăcere… – şi, continuându-şi relatarea sa în nemţeşte: şi mereu tot aşa, într-un răsuflet]. Mi-a oferit cărţi libere – la concertele sale. Încă un profit”.
Aşadar, faimosul:
Balul român în Viena
În 14 Februarie s-a ţinut în Viena balul român, aranjat de studenţii români în folosul Societăţii „România Jună“. Acest bal, care de vreo câţiva ani şi-a câştigat mare reputaţiune şi acuma se numără între balurile de elită cele mai frumoase din Viena, a corespuns şi în acest an aşteptărilor publicului. Salonul balului român a întrunit publicul cel mai distins, balul a fost bine frecventat şi danţul acompaniat de capela renumitului muzicant Eduard Strauss, a fost foarte animat.
D-l Strauss, care a dirijat personal muzica de bal, a compus pentru balul român o polcă nouă, Fleur roumaine; iară junele şi talentatul nostru componist D-l C.G. Porumbescu, membru al Soc. „România Jună“, a compus o polcă, Zâna Dunării, ca dedicaţie pentru doamnele patronese. Ambele compoziţiuni noi au fost primite cu aplauze repeţite de publicul prezent. Mult efect au produs şi ordinele de dans pentru dame, cari erau executate cu multă eleganţă.
Ce atinge venitul curat al balului, destinat pentru fondul Societăţii „România Jună“, care este avizată mai cu seamă la venitul acestei întreprinderi pentru a-şi asigura existenţa şi susţinerea cabinetului său de lectură, trebuie să zicem că venitul este până acuma modest. Că această întreprindere a studenţilor români din Viena, prin care şi prestigiul românilor în străinătate câştigă foarte mult, merită a se bucura de atenţiunea, sprijinul publicului român, nu trebuie s-o mai spunem.
Gazeta citată consideră „că venitul este până acuma modest” – poate are şi dreptate – dar dintr-un număr din mai/iunie aflăm că, din totalul de 2365 fl. 80 cr., 607 lei şi 22 galbini, împăratul Francisc Iosif I a contribuit cu 100 fl., Împărăteasa Elisabeta cu 50 fl., Doamnele Patronese cu 874 fl. etc., iar din Bucovina se cuvine să-i nominalizăm pe Mitropolitul Morariu-Andrievici cu 25 fl., cavalerul Petru Petrino cu 40 fl., „G. Porumbescu, paroch în Stupca, 5 fl.”, Zaharie Voronca 2 fl., V. Repta 2 fl. şi alte câteva zeci de persoane.
Comentarii