Zilei de 24 septembrie a.c. îi facem un nod, să nu rămână uitată în pod. Merg sub impulsul acestui îndemn al dnei Mioara Gafencu, parafrazându-l pe Marin Sorescu, pentru că, într-adevăr, a fost scrisă, cel puţin în planul transcendenţei fălticenene, o pagină de trăire cu totul specială. Ea este o împletire de sentimente pesonale care s-au ţesut într-un frumos costum lucrat prin cuvânt. Pânza aceasta poate fi orice ne putem imagina: un drapel, un acoperământ divin, un costum popular… Orice. Cuvântul care clădeşte se materializează, chiar dacă avem impresia că zboară. „Verba volant, scripta manent” este un îndemn pur materialist care nu cunoaşte virtuţile Cuvântului. Pentru că numai cel ce a ajuns să-l priceapă poate simţi pe deplin forţa Lui prin rostire.
Întâlnirea literară de la Fălticeni, găzduită de Colegiul Naţional „Nicu Gane” pe ale căror culoare au circulat cândva paşii unor sculptori în cuvânt, a adunat scriitori din trei Românii, de fapt, dintr-o Moldovă istorică încă rănită… Au venit cu inima deschisă poeţi din Chişinău, Cernăuţi, Iaşi, Dorohoi, Suceava, Câmpulung Moldovenesc şi Vama, Mălini, Fălticeni. În salutul de bun-venit, directorul Colegiului, dl prof. Codrin Benţa, a făcut o evocare a presonalităţilor care şi-au şlefuit devenirea în aceste bănci (Nicolae Labiş, Eugen Lovinescu, Anton Holban, Constantin Ciopraga, Mihail Sadoveanu etc.,) îndemnând elevii să-şi urmeze impulsul de a scrie, să completeze lista personalităţilor care aduc cinste urbei, o posibilă cale spre devenirea lor fiind şi conexiunea cu cenaclurile literar-artistice care îşi propun desăvârşirea prin frumos.
Iar pânza se materializase în amfiteatru. Drapelul a devenit artă secondat de flori. O avangardă de tablouri semnate de Gutiera Prodan aduc o materializare a cuvântului prin artă, căci arta este o poezie mută, pregătind manifestarea artei în cuvânt, deoarece poezia este în sine o artă. Rostirea frumosului a debutat cu vibraţiile aduse de poeţii din Chişinău cu o infuzie uriaşă de patriotism, de patima unirii într-o singură naţiune. Au vibrat în ritmul inimii doamnele Ana Onică, Marcela Şeptilici, Tatiana Burdea pentru că va fi, va veni o zi când Prutul nu va mai desparte frate de frate…
De la Cernăuţi, dna Elena Nandriş, un virtuos descendent al Anicăi Nandriş-Cudlea – al cărei roman „Douăzeci de ani de Siberia”, este o mărturie a martirajului românesc din gulagul sovietic – ce conduce ansamblul de copii „Urmaşii lui Ştefan”, renunţând la funcţia de primar al comunei-martir Mahala pentru a se dedica formării tinerelor generaţii într-un spaţiu în care limba română are numeroase piedici pentru a se manifesta plenar, a însoţit echipa de poeţi condusă de dl Nicolae Şapcă care, prin poezie, a amplificat sentimentul naţional. Limba română este reper dar şi liant. Mesager. Au citit din creaţiile proprii Gheorghe Ungureanu, Gheorghe Bodnariuc, Dorin Misichievici, Maria Toacă, Vasile Cariaşciuc, Elizaveta Seleţchi, Dumitru Zadel. Carolina Jitaru a prezentat recentul CD ce cuprinde un repertoriu de melodii pe strune de chitară, versurile fiind ale poeţilor de naţionalitate română, atât din Ucraina, Basarabia, cât şi din România, mulţi dintre ei trecând la cele veşnice.
De la Iaşi, dna Elena Mândru, o scriitoare cunoscută mai ales în zona umoristică a literaturii româneşti, preşedintă a Societăţii Scriitorilor Fără Frontiere, aduce o necesară descreţire a frunţilor publicului printr-o infuzie de epigramă. Deşi este considerată „un strănut literar”, epigrama concentrează într-un catren o întreagă snoavă. Cele trei versuri pregătitoare sunt răsturnate printr-un calambur în ultimul vers care este responsabil de reuşita poantei, dă succesul versificaţiei. În plus, catrenul trebuie să aibă ritm, rimă şi măsură astfel încât gluma să decurgă lin, carambulul fiind un plesnet ce tulbură şi provoacă hilaritate. De aceea, epigrama nu este un simplu catren, ci un adevărat meşteşug. Tot în acelaşi registru au fost şi rostirile dlui Ioan Mugurel Sasu de la Vama şi ale dlui Constantin Horbovanu din Suceava.
O necesară şi interesantă incursiune istorică a fenomenului unirii, în special al aceluia înfăptuit la 1918, a fost făcută prin intervenţiile dlui Vasile Adăscăliţei, doctor în istorie, din Dorohoi şi dlui Ioan Abutnăriţei, colonel în rezervă din Vatra Dornei.
Locul trăirii lirice este revendicat apoi de Valerian Berdule (poeme de dragoste), Paraschiva Abutnăriţei din Vatra Dornei, Luminiţa Ţaran şi Vasila Al Ioanei din Câmpulung Moldovenesc (poeme dedicate toamnei), de Limona Rusu venită cu „maşina cu poeţi” a Cenaclului „Nectarie” de la Vama.
Din Suceava, dl Constantin Horbovanu, unul dintre cei ce au pornit în marea aventură a creării cenaclului transfrontalier „Maşina cu poeţi”, aduce un binemeritat remember asupra zămislirii acestui îndrăzneţ proiect ce a fost însămânţat acum mai bine de 10 ani. Dacă atunci au fost doar o uniune de meşteşugari ai cuvântului ce ar fi putut să încapă într-un automobil, astăzi vorbim de o caravană, poate de un tren… La Fălticeni, întâlnirea literară este o dovadă vie a reuşitei unei idei îndrăzneţe, a unei uniri de facto a românismului, graniţele fiind doar nişte obstacole care nu se mai pot opune. Şi nici războiul. Şi, culmea, toate acestea se întâmplă doar din iniţiativă personală, prin simplu voluntariat, dar dintr-o stare vibraţională greu de atins şi de înţeles de mult prea mulţi… Poate că cei ce s-au implicat în organizarea unui astfel de eveniment ar putea aduce câteva explicaţii, dar nu-mi fac iluzia că pot fi înteleşi. Nu poţi pricepe dorinţa de a alege spirtualul atunci când te ancorezi în materialism. Maşina Sucevei şi-a prezentat creatorii: George Sauciuc, Andrei Breabăn, Constantin Horbovanu.
Din cenaclul fălticenean şi-au expus frânturi ale creaţiilor proprii (unele ad-hoc): Constantin Bulboacă – sufletul acestui eveniment, Coca Maria Udişteanu, Maria Mitocaru, Mioara Gafencu, Saveta Vărăreanu, Maria Creţu, Paula Drăguşanu, Viorica Cornea, Costel Bephu, Vasile Moroşanu, Ioan Caulea, Gheorghe Varganici, Gabriel Todică.
Apoi a venit rândul despărţirilor. Soarele încă răspândea caldură deşi un tremur se simţea în fiecare îmbrăţişare, apoi… câte o lacrimă s-a prelins… ca o frunză îngălbenită… din copac… Pânza ţesută la Fălticeni nu s-a destrămat. Pagina transcendenţei a primit culoare, a primit surâs… şi Dragoste – un frumos sentiment ce se ţese prin rostire de cuvânt. El va pluti mult timp peste urbea de pe Şomuz căci Duminică s-au întâlnit mulţi în numele Cuvântului… Şi Cuvântul a fost cu ei… şi a zămislit Dorul… Cu siguranţă că nu toţi cei ce au fost la Fălticeni se vor regăsi între aceste rânduri. Nu s-a întâmplat din intenţie, ci pentru că mintea umană nu-şi asumă un câmp uriaş de amintiri… Dar pagina scrisă în planul universal este plăsmuită de către gândurile tuturor celor prezenţi, scriitori sau nu, şi care au construit o aură de lumină ce înconjoară iubirea pentru România Mare. Toţi sunt cuprinşi în acelaşi cuvânt, „dor”. Şi dorul s-a născut pentru România Mare…
GABRIEL TODICĂ
Foto: MARINEL DĂNILĂ
Comentarii