Explozie la o staţie GPL din Crevedia

> 2 morţi şi 58 de răniţi

Autorităţile din judeţul Dâmboviţa au activat Planul Roşu de Intervenţie în urma exploziei urmată de incendiu care s-a produs la o staţie GPL în localitatea Crevedia, aflată pe DN 1A.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat că societatea comercială unde s-au produs exploziile de la Crevedia nu avea documente sau autorizaţie de funcţionare.

Ministerul Afacerilor Interne a informat că în urma exploziilor au fost 58 de răniţi.

Două persoane au murit, informaţia fiind confirmată de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. Este vorba de soţia bărbatului care a murit sâmbătă seara, în urma unui atac de panică, atunci când a văzut-o cu arsuri. Femeia avea arsuri la peste 95% din suprafaţa corpului, a mai precizat Arafat.

Primele opt victime au fost după prima explozie, dintre care o persoană decedată în urma unui infarct, fără arsuri, şi şapte persoane rănite (3 cu arsuri transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, 4 cu arsuri transportate la Spitalul „Bagdasar-Arseni”) precizează reprezentanţii MAI, într-un comunicat de presă.

Alte 50 de victime au suferit după a doua explozie, dintre care 3 persoane rănite transportate la UPU Târgovişte, 47 persoane la unităţi sanitare din municipiul Bucureşti, cu arsuri şi traumatisme.

Din totalul victimelor, 43 de persoane sunt cadre ale MAI (39 pompieri, 2 poliţişti şi 2 jandarmi).

Ministerul Apărării a precizat că o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat ieri, în jurul orei 5,15, pentru transportarea la Bruxelles a doi pacienţi. Cea de-a doua aeronavă C 27J Spartan a decolat la ora 8,00 cu destinaţia Milano, Italia, pentru transportul a încă doi pacienţi care au suferit arsuri.

29 de pacienţi, operaţi în decurs de câteva ore în timpul nopţii, la Spitalul Floreasca

Un număr de 29 de pacienţi, răniţi în urma exploziilor de la Crevedia, au fost operaţi la Spitalul Floreasca în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, au anunţat reprezentanţii unităţii medicale, în cadrul unei conferinţe de presă.

Managerul Spitalului Floreasca, Ionuţ Negoi, a precizat că patru blocuri operatorii, cu un număr de peste 15 săli de operaţie au fost mobilizate. Au fost toaletate plăgile în urgenţă, pentru toţi pacienţii, pentru ca ieri 17 pacienţi să fie retoaletaţi la nivelul blocurilor operatorii. Doi pacienţi au fost transportaţi la Bruxelles şi 26 de pacienţi au fost îngrijiţi în orele următoare. Dintre aceştia trei sunt critici, făcându-se solicitarea pentru transport pentru încă şase pacienţi, capacitatea spitalului fiind atinsă” a spus acesta.

Totodată, 14 pacienţi arşi urmau să fie evaluaţi astăzi dimineaţă, în ideea unor redistribuiri la nivelul altor spitale.

Alţi pacienţi răniţi în exploziile din Dâmboviţa vor fi transportaţi în străinătate

„Astăzi va fi cel puţin un transfer făcut şi de la Ministerul Sănătăţii, de la spitalele unde sunt internaţi pacienţii vom primi rapoartele medicale şi bineînţeles pe baza rapoartelor medicale noi avem locuri care s-au asigurat de diferite ţări, pe baza fie a discuţiilor bilaterale, fie a activării Mecanismului de Protecţie Civilă Europeană. Deci, da, vor fi transferuri astăzi, e posibil să fie şi mâine, depinde ce decid medicii care tratează pacienţii şi Ministerul Sănătăţii, ce ne solicită să facem pentru a duce pacienţii respectivi către spitale care au oferit locuri” a declarat Raed Arafat.

El a adăugat că încă trei ţări pun la dispoziţie locuri pentru pacienţii victimele incendiului. „În afară de discuţiile bilaterale care au fost şi am avut cu Belgia, a avut Ministerul Sănătăţii cu Italia, cu Austria am avut o discuţie şi ne-a oferit locuri. Acum avem, prin Mecanismul de Protecţie Civilă, locuri care au fost oferite de Norvegia, de Germania şi de Bulgaria. Ne uităm şi vedem care sunt locurile care se doreşte să trimitem pacienţii acolo şi este posibil să se adauge acolo” a informat Arafat.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI