De-a nostalgia

Nu ştiu alţii cum sunt, dar când mă gândesc că, odinioară, am lucrat în două locuri din Burdujeni, că apoi am şi locuit o vreme acolo… din când în când îmi vine să mă reîntorc măcar pentru câteva ceasuri. Uite că, astfel, de curând am mai făcut o „excursie”. Am trecut cu un autobuz verde pe lângă „fabrica mea”, unde secţia în care am prestat nu mai există, a fost demolată. Pe urmă m-am plimbat pe lângă „şcoala mea”, inclusiv pe lângă sala de sport modernă care înainte nu exista. Am fost şi-n piaţa agroalimentară, de asemenea înnoită, modernizată; am întâlnit pe-acolo vechi cunoştinţe cu care-am stat la poveşti. Peste drum, unde înainte venea bâlciul sau se punea bradul de Crăciun, se edifică un „tower”, concurând şi el în clasamentul celor mai scunde turnuri din urbe. (Dar eticheta de marketing e frumoasă!) M-am dus, desigur, şi la „blocul meu”, spre a constata că, în preajmă, au dispărut nişte spaţii verzi şi au apărut nişte parcări. Pe-o stradă din apropiere se punea asfalt. Unde-s gropile de odinioară? Pe str. Amurgului era una de legendă, mare, mai mereu cu apă, ca un iaz, mereu subiect de ziar. Apropo! Despre cel ce (nu ştiam că) urma să fie „blocul meu”, am scris cândva un reportaj: „Siberia de pe strada Muncii”. Cu timpul, a ajuns gazul metan şi-n blocul respectiv, dar nu pentru toţi. Fiecare cu paralele lui… Dar blocul (de garsoniere) e un pic mai curăţel şi n-are niciun geam spart pe casa scării!!! Regret însă că dintre foştii vecini de palier prea mulţi au găsit să plece de tot, nu doar să se mute la mai bine. Fosta vecină de balcon era chiar mult mai tânără ca sus-semnatul…