Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Suceava a realizat cu succes pentru prima dată în România o procedură de crioablaţie a unor formaţiuni tumorale pulmonare maligne, a anunţat purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, dr. Dan Teodorovici. Această intervenţie reprezintă o alternativă minim invazivă în tratamentul tumorilor maligne, distrugând celulele canceroase prin „îngheţare”.
Pacientul în cauză, în vârstă de 61 de ani, cu un istoric oncologic ce includea un cancer colorectal operat şi tratat prin chimioterapie, a fost diagnosticat cu două metastaze pulmonare. Având în vedere că acest caz depăşea opţiunile chirurgicale, comisia multidisciplinară a spitalului a decis că ablaţia tumorii prin şoc termic, în speţă crioablaţia, reprezintă cea mai bună soluţie de tratament. Această procedură inovatoare este folosită pentru tratarea tumorilor maligne primare şi secundare.
Pentru a efectua intervenţia, s-au realizat două incizii de 4 mm, prin care s-au introdus sondele de crioablaţie sub ghidaj CT. Procedura a fost efectuată sub anestezie generală şi a decurs fără complicaţii majore în timpul şi după intervenţie. Pacientul va continua tratamentul prin şedinţe de chimioterapie şi va fi supus monitorizării imagistice.
Echipa multidisciplinară care a efectuat cu succes această intervenţie a fost alcătuită din Dr. Cătălin Lulciuc şi medicul rezident Gabriel Mircea, din domeniul Radiologiei Intervenţionale, dr. Dana Semen, din Oncologie Medicală şi dr. Anca Pascariu, medic specialist ATI.
Se remarcă faptul că Departamentul de Radiologie Intervenţională din cadrul spitalului efectuează o gamă largă de proceduri, atât în domeniul oncologiei intervenţionale (biopsii, drenaje biliare, ablaţii tumorale), cât şi intervenţii endovasculare (arteriografii, angioplastii, embolizări periferice şi cerebrale, trombaspiraţii şi trombectomii mecanice în cazul pacienţilor cu AVC). Echipa de specialişti este formată din medicii dr. Cătălin Constantin Lulciuc, dr. Mihai Jr. Creţeanu, dr. Alexandra Husar, precum şi rezidenţii Gabriel Mircea şi Ionel Coruga.
Această reuşită aduce un nou pas înainte în domeniul tratamentului tumorilor maligne din România şi demonstrează competenţa şi abilităţile medicale de excepţie ale echipei din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava. (N.B.)
























Comentarii