„Ursulica” aşteaptă un prieten

Nu e prima dată când scriu aici despre căţei ca să citească oamenii. Acum despre o căţea blândă, devenită „suceveancă” de mai puţin de un an, cu care în vremea din urmă m-am intersectat de mai multe ori coborând, pe scurtăturile dintre blocuri, din Zamca spre str. Mihai Viteazul. De talie mare, „cât omul” dacă s-ar ridica în două labe, mi s-a dovedit întotdeauna „politicoasă”, cedându-mi trecerea chiar şi pe aleile cele mai strâmte, totodată arătându-mi-se cât se poate de calmă, obişnuită cu şi tolerantă faţă de bipezii din preajmă. N-am mai văzut-o în ultimele zile… Însă dintr-un mesaj postat pe o reţea de socializare aflu acum că „Ursulica” (ori cine ştie cum altfel va fi fost ea numită de cei care deja au îndrăgit-o), cunoscută de suceveni în arealul străzii Mărăşeşti (eu am întâlnit-o cândva chiar şi spre Areni), era hrănită de unii şi nu supăra pe nimeni (chiar aşa!). Dar hingherii (având şi ei o datorie de îndeplinit) au prins-o şi au dus-o, alături de alţii asemenea, la adăpostul de câini izgoniţi şi părăsiţi ai Sucevei. Loc de unde aşteaptă ca un prieten să o ia, într-o casă (curte, gospodărie – în care să fie ocrotită, nu pusă la treabă, căci pare-mi-se nu ştie ori a uitat să latre şi să mârâie) aşa cum i se cuvine ei, regină blândă între căţei. Căci într-un apartament obişnuit n-ar încăpea, ea are nevoie de spaţiu, de loc de joacă şi de mângâieri. Fiindcă dacă nu se întâmplă astfel, riscă să fie eutanasiată!!! Îmi zic că „Ursulica” nu pricepe drept posibilă şi o astfel de groaznică întorsătură a sorţii sale, ci mai curând visează că va veni om pe care să-l miroase, să-l lingă şi să-l urmeze la casa lui, pentru câte zile bune va avea ea de trăit.