Nu mă uitasem în calendar, dar n-am greşit că trebuia să fie şi o sărbătoare religioasă în acea zi de 22 martie, dacă membrii cenaclului literar-poetic „Inspiraţie” de pe lângă Căminul Cultural de la Ostriţa-Mahala s-au adunat în amiaza mare să sărbătorească Ziua Mondială a Poeziei. De fapt, se ştie şi la Mahala că Ziua Poeziei în toată lumea se sărbătoreşte la 21 martie. Măhălenii, însă, îşi au socotelile lor. Cei împătimiţi de cuvântul frumos potrivit, fie ţărani, fie intelectuali, au făcut poezie prin grădini, livezi, prin curţi şi multe alte locuri trezite la viaţă. Căci, gata, s-a zis cu baba Dochia, se deşteaptă forţele adormite ale pământului şi natura zâmbeşte larg şi luminos a primăvară.
Doamna Elena Nandriş, mai marele pe cultura comunei, înainte de a-şi aduna cenaclul la căminul cultural, condus de poetul popular Dumitru Zaidel şi patronat cu deosebită râvnă şi dragoste de dumneaei, le-a strâns în jurul cuptorului pe câteva gospodine, în frunte cu bibliotecara Olga Zaidel şi cumnata ei Rodica Chişcari, să gătească bucatele cuvenite pentru Ziua „Sfinţii 40 de Mucenici”. Pentru cine nu ştie, se cuvine să precizez că e vorba de un cuptor adevărat, făcut de un meşter priceput în sala de muzeu al clubului, în care se rumenesc colaci de sărbători, iar în zile obişnuite se coc felioare de cartofi şi „turtele” preferate de copiii ce vin aici la repetiţiile ansamblurilor artistice. De sărbătoarea celor 40 de Mucenici în lista de bucate intrau numai mâncăruri de post.
Avea zi liberă şi secretara cenaclului, Eliza Seleţchi-Pietraru, care înainte de a da glas celor mai proaspete versuri, şi-a demonstrat măiestria în ale gătitului mâncărurilor de post. Totuşi, la început n-am găsit ceva mai gustos decât murăturile şi maioneza preparate după reţeta proprie de Elena Nandriş. Asta numai până a intrat meşteriţa populară, vestită în întreaga comună, Maria Tatarciuc, cu geanta plină de bunătăţi şi un pieptăraş nou-nouţ, care până a ajunge exponat în muzeu a fost îmbrăcat de toate nevestele. N-a rezistat nici Dumitru Zaidel, dornic să pozeze şi el în pieptarul „made Maria Tatarciuc”. Gospodinele de aici au gătit potrivit obiceiului locului 40 de colţunaşi, mai precis, de două ori câte 40 ca să ajungă la toată masa. În alte părţi, în cinstea celor 40 de Mucenici se coc colăcei în forma cifrei opt. Se mai spune că în această zi se deschid mormintele şi porţile Raiului, iar în unele sate de la noi se aprind focuri rituale de purificare.
La Ostriţa-Mahala şi-a deschis porţile Raiul Poeziei, pentru o ritualică, sentimentală purificare sufletească în lumina amintirilor despre cum decurgeau zilele din Postul Mare, în Săptămâna Patimilor, cum se sărbătorea Duminica Floriilor, ce puneau ţăranii de odinioară în coşul pascal când mergeau la biserică în noaptea Învierii. Bărbaţii, în majoritate numerică faţă de doamne, au pus în discuţie şi datina care îndeamnă ca în această zi să se cinstească 40 de pahare cu vin, câte unul pentru fiecare din cei 40 de mucenici. De fapt, n-ar fi fost motiv de discuţie, dacă nu ne-am afla în Postul Mare. Stând în capul mesei, Ilie Gostiuc şi-a amintit că cică ar fi spus preotul în biserică că nu e păcat să cinsteşti un păhărel (dar nu mai multe) chiar în Postul Sfintelor Paşti. Badea Mitruţă (Zahariciuc) l-a contrazis că numai de Florii se poate, susţinut mai ales de fratele său Gheorghe, cu patru ani mai mare. Până la urmă dreptatea a fost de partea celor care-au insistat că nu se poate pune nici strop de tărie în gură, bunătăţile de post, fiind servite cu apă dulce. Profesorul de franceză Ion Antonescu şi-a amintit ce mânca în casa părintească în zilele de post şi cum îi chema mama „Haideţi la bunătate”. Acea ”bunătate” nu era decât pâine coaptă în cuptor şi stropită cu ulei. Dar cât de delicios era mustul din pădureţe, amestecate cu prune de pe lozniţă şi pere uscate în cuptor! Ilie Gostiuc nu uită gustul varzei murate şi cum îl certa soră-sa că rodea din căpăţână până o aducea din beci în casă. Ion Mitriuc, cu un răboj al anilor mai mic decât al bărbaţilor meseni din jurul său, de asemenea, a evocat aroma pâinii coapte în Joia Mare.
Câte numai nu s-a vorbit până cei mai prolifici dintre membrii cenaclului, Dumitru Zaidel şi Eliza Seleţchi-Pietraru, au citit din creaţiile lor! Au fost evocate serile lungi de iarnă cu poveşti grozave dominate de stafii şi strigoi, s-a povestit despre ce puneau femeile în traistă când mergeau la prăşit… Badea Mitruţă nu uită învăţătura de la bunica Margarinta, care-i da de grijă: „Măi băiete, când ieşi din casă să te îmbraci bine şi să-ţi pui în traistă mâncare pentru-o săptămână întreagă”. A fost deportată în Siberia şi ştia cât preţuieşte dacă ai cu o coajă de pâine mai mult la drum. Amintiri amare, în veşmântul rimelor, a depănat Vasile Zvarici, al cărui tată s-a chinuit în lagărul de la Onega, iar mamă sa a crescut singură trei copii. Cu dor de cântecele de odinioară trăieşte octogenara Maria Bujeniţă, pricepută la potrivirea vorbelor în tiparul versului popular. Întrunirea de la Ostriţa-Mahala adevereşte a câta oară că pentru neamul nostru poezia întotdeauna a fost asociată cu sacralitatea. Salvare de durere şi refugiu în zona suferinţei, plâns de bucurie şi bocet amar, sinceră deschidere şi adâncă discreţie, dure manifestări protestatare şi duioase destăinuiri de iubire – toate îşi găsesc expresie în rimele naive ale unor oameni simpli împătimiţi de poezie. Oricât de abrutizate ar fi timpurile, pasiunea pentru potrivirea versurilor nu se stinge.
În după amiezile altor zile, la căminul cultural din Ostriţa-Mahala răsună vocile zglobii ale copiilor. Elena Nandriş îi învaţă din cântecele neamului, iar bibliotecara Olga Zaidel, înainte de a le propune cărţi pentru lectură, îi întreabă dacă nu li-i foame, dacă nu li-i sete… De fapt, copiii nu aşteaptă să fie întrebaţi. Strigă din prag: „Vrem mâncare!”. Şi doamnele stăpâne ale căminului imediat improvizează: „Apă, sare şi făină, şi covata-i plină”.
MARIA TOACĂ
Cernăuţi
Comentarii