> Trei persoane au fost rănite
Trei persoane au fost rănite, ieri-dimineață, într-un grav accident produs pe DN 17, în zona localității Păltinoasa.
Potrivit serg.-maj. Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, un accident rutier s-a produs ieri pe DN17 în zona localității Păltinoasa, în jurul orei 2:15.
În accident au fost implicate două autoturisme, rezultând trei victime. Una dintre ele, o femeie de 35 de ani, a fost găsită încarcerată. După extragere, femeia a fost predată echipajelor medicale și paramedicale trimise la fața locului, în stare de semiconștiență.
Ulterior, toate cele trei victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului, cu o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
O femeie din Stroiești a pierdut controlul mașinii…
Potrivit anchetei polițiștilor, joi, în jurul orei 2:10, o femeie de 33 de ani din comuna Stroiești conducea un autoturism VW Golf, pe DN 17, în afara localității Păltinoasa, spre orașul Gura Humorului. Din cauza faptului că nu a adaptat viteza de deplasare la ieșirea dintr-o curbă spre stânga, precum și la condițiile de drum/carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul Dacia Logan, condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 69 de ani din comuna botoșăneană Corlățeni.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a trei persoane, care au fost transportate la Spitalul Județean Suceava.
Astfel, șoferița de 33 de ani a suferit un „traumatism ușor prin accident rutier, traumatism cranio-facial, plagă hemifeces drept, contuzie toraco abdominală”; șoferul de 69 de ani –„contuzie toraco abdominală”; un pasager din Dacia Logan, în vârstă de 40 de ani – „contuzie toraco-abdominală”.
Conducătorul autoturismului Dacia Logan a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ; i s-au recoltat și mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, de către lucrători din cadrul Biroului Rutier Suceava.Conducătoarea autoturismului VW Golf nu a putut fi testată cu aparatul etilometru, din cauza leziunilor suferite, fiindu-i recoltată o mostră biologică de sânge (fără consimțământul ei), în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea „vătămare corporală din culpă”. (N.B.)

























Comentarii