Noi acuzaţii ale PSD Suceava la adresa preşedintelui liberal al administraţiei judeţene:

Dacă o persoană îşi renovează apartamentul, nu e meritul preşedintelui Consiliului Judeţean

Departamentul de Comunicare al PSD Suceava a transmis, ieri, un nou atac la adresa liderului liberal Gheorghe Flutur, preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, în care acuză că acesta continuă să-şi asume merite pentru lucrări efectuate de companii care nu sunt în subordinea CJ Suceava.

„Din ce putem observa, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava s-a transformat în purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi asta nu de ieri de azi, ci de câţiva ani. Altfel nu ne putem explica de ce la orice investiţie pe care această companie de stat (aflată în subordinea Ministerului Transportului) o finalizează în judeţul nostru, domnia sa este imediat acolo, însuşindu-şi la capitolul imagine proiectul respectiv, de parcă ar avea vreo atribuţie în acest sens. Nu are!” a transmis PSD Suceava.

Totodată, în comunicatul asumat de Departamentul de Comunicare al PSD Suceava se subliniază că, atunci când vine vorba de infrastructura rutieră, preşedintele Consiliului Judeţean se ocupă de infrastructura rutieră judeţeană, adică de drumurile judeţene şi nu de drumurile naţionale, nu de autostrăzi etc.

„Nici măcar drumurile comunale nu intră în atribuţiile domniei sale, ci doar alea judeţene. Acolo are atribuţii, acolo are putere de decizie, de drumurile respective trebuie să se ocupe” menţionează sursa citată.

Mai mult, se arată că „doar când nu te poţi lăuda cu munca ta, este mai uşor să te lauzi cu munca altora” şi că această situaţie a fost şi în cazul modernizării ultimului tronson de drum de pe DN 17, de la Podu Coşnei la intrarea în comuna Poiana Stampei, pe care CNAIR l-a finalizat săptămâna trecută şi la care preşedintele CJ Suceava „nu şi-a adus nicio contribuţie decât aceea că a apărut la finalizarea investiţiei, a făcut fotografii şi a ţinut declaraţii de presă”.

„Aşa lumea are impresia că domnia sa chiar lucrează în folosul judeţului nostru, uitând să se mai uite la starea drumurilor judeţene, de care dl preşedinte chiar trebuie să se ocupe şi care se află într-o stare dezolantă de ani de zile. Dacă sucevenii s-ar uita în direcţia drumurilor judeţene, ar remarca că acestea nici măcar nu sunt pregătite pentru sezonul de iarna. De asemenea, ne «bucurăm» de reparaţii nefinalizate, de marcaje şi semne de circulaţie lipsă, plus că nici măcar nu ştim care e stadiul realizării drumurilor judeţene aprobate spre finanţare tot în guvernarea PSD, acum câţiva ani, prin programul PNDL 2” menţionează PSD Suceava.

„În consecinţă, trebuie să înţelegem odată pentru totdeaună că dacă o persoană îşi renovează apartamentul nu e meritul preşedintelui Consiliului Judeţean, ci a proprietarului locuinţei respective. Drept urmare, fiecare trebuie să-şi vadă de fişa postului, să facă ce are de făcut şi să folosească timpul avut la dispoziţie mai puţin la poze şi mai mult la muncă. Înţelegem că e uşor să-ţi faci imagine pe munca altora, dar ar fi mult mai folositor pentru locuitorii judeţului Suceava dacă preşedintele CJ s-ar lăuda cu propriile realizări, nu cu ale altora. Numai că, aşa cum ne-a învăţat în ultimii ani, «realizările» respective rămân numai la stadiu declarativ sau pe pliantele electorale, judeţul Suceava dezvoltându-se mai mult din mila Domnului, decât din fapta omului…” se mai arată în comunicatul PSD Suceava.

De menţionat este că în ultima şedinţă a CJ Suceava, la propunerea grupului de consilieri judeţeni PSD, Consiliul Judeţean Suceava va edita o hartă cu investiţiile făcute de CJ Suceava în modernizarea drumurilor judeţene, care va evidenţia traseele modernizate, traseele în modernizare şi traseele care urmează să fie modernizate. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI