România a câştigat un nou mandat în Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (ITU)

> În cadrul acestei structuri, ţara noastră va fi reprezentată de suceveanca Cristiana Flutur

 România va avea un cuvânt greu de spus în domeniul telecomunicaţiilor din întreaga lume prin vocea sucevencei Cristiana Flutur, director pentru relaţii internaţionale din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, copreşedinte al Conferinţei Europene a Administraţiilor de Poştă şi Telecomunicaţii.

„România a câştigat astăzi (luni – n.red.) un nou mandat în Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, în cadrul alegerilor de la Bucureşti, rezultat ce menţine ţara noastră la conducerea ITU de peste 30 de ani. Rezultatul votului de azi, în urma căruia am obţinut cel mai mare număr de voturi din Regiunea C, 160 din cele 179 valide, exprimate de statele membre în cadrul Conferinţei Plenipotenţiarilor, este o nouă dovadă de încredere de care se bucură specialiştii români, care au un cuvânt important de spus în stabilirea liniilor directoare ale sectorului telecomunicaţiilor la nivel mondial” a declarat preşedintele ANCOM, Vlad Stoica.

România a participat la alegeri în cadrul Regiunii C (Europa de Est şi Asia de Nord), unde şapte ţări au candidat pentru cinci locuri. Cele cinci state mandatate în cadrul Consiliului pentru următorii 4 ani sunt: România – 160 de voturi, Azerbaidjan – 154 de voturi, Polonia – 138 de voturi, Bulgaria – 137 de voturi, Republica Cehă – 134 de voturi. Ţările care nu au primit numărul de voturi necesar au fost Federaţia Rusă şi Belarus.

România găzduieşte în această perioadă, la Bucureşti, cea de a XXI-a ediţie a Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (ITUPP-22), un eveniment de importanţă majoră pentru sectorul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (IT&C) la nivel mondial.

„Doresc să felicit echipa României pentru lunga perioadă de timp în care a fost în prima linie la conducerea celei mai vechi agenţii ONU, cea care a realizat cadrul ca omenirea să ajungă de la telegraf la tehnologiile de nouă generaţie de astăzi. Faptul că azi am primit girul unui număr considerabil de state membre ale ITU pentru un nou mandat în Consiliu este o recunoaştere a meritelor experţilor români implicaţi în activitatea ITU, dar şi ale diplomaţiei române” a declarat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja.

Trebuie spus că, în ultimii 8 ani, reprezentantul României în consiliul ITU a fost suceveanca Cristiana Flutur.

Cel mai probabil, Cristiana Flutur va continua şi pentru următorii 4 ani să fie reprezentantul României în cadrul acestui organism. De asemenea, Cristiana Flutur este copreşedinte al Conferinţei Europene a Administraţiilor de Poştă şi Telecomunicaţii.

După votul de luni, premierul României a ţinut să transmită următorul mesaj:

„Îi felicit cu multă căldură pe specialiştii noştri care au obţinut astăzi un nou mandat pentru România în Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor. Mulţumită experţilor din ANCOM şi Ministerul Cercetării, ţara noastră va continua să aibă în următorii patru ani un cuvânt important de spus în stabilirea axelor de dezvoltare a telecomunicaţiilor la nivel mondial.

Guvernul României va continua să lucreze cu noua conducere a ITU, cu secretarul general, Doreen Bogdan-Martin, secretarul general adjunct, cei trei directori de sector şi noul Consiliu pentru implementarea transformării digitale şi dezvoltarea telecomunicaţiilor, ancore ale economiei viitorului”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI