Veacurile unei actualităţi perpetue

Deşi an cu aniversări în cifre rotunde pentru Caragiale, ceea ce noi serbăm cu deosebire, nu s-ar spune că 2022 l-a băgat în seamă pe scriitor pe cât şi cum continuă să o facă el în ce ne priveşte. Poate că şi vreme de război, de căldură mare, de molimă şi boale şi de câte altele, de nu mai poate omul de atâtea daraveri şi angarale.

De aceea tocmai, să-l vedem un pic, astfel privit, pe nenea Iancu – desigur, mai cu seamă atâta cât ne ajută ce şi cât avem şi purtăm din el cu noi, ştiut sau neconştiut, în zilele noastre de peste săptămână. Iată dar, pentru intrare într-un miez al lucrului – fireşte că unul cu greutate, poate că cel mai aşa, deci politic –, un mic dialog dintre doi concetăţeni, mereu amici şi adversari totodată, oratori de neoprit şi aspiranţi în concurenţă la obţinerea susţinerii de partid a candidaturii la colegiul II, avocaţi amândoi, dar nu şi confraţi, precum îl asigură unul dintre ei pe celălalt la ocazie de sfântă mânie autohtonă:

– Eu sunt candidatul grupului tânăr, inteligent şi independent. (…) Or, dacă voi avea onoarea ca să mă agreeze şi comitetul dv… căci e al dv…

– Nu mai este comitetul nostru, este al dumitale… (…)

– Adică, dă-mi voie, d-ta nu mai eşti al comitetului!

– Da, eu nu mai sunt, eu care am susţinut totdeauna partidul… şi d-ta, care l-ai înjurat totdeauna… eşti!

– Dă-mi voie!…

– Ce voie, ce voie!… Vii cu moftologii, cu iconomii, cu soţietăţi, cu scamatorii, ca să tragi lumea pe sfoară, cu dăscălimea d-tale, cu moftangiii d-tale… (…) Cu grupul inteligent,… independent,… impertinent!

Este adevărat acum că pentru un grad satisfăcător de înţelegere şi, în consecinţă, de profit în degustarea caragialescului, fiind vorba aici de altă căciulă – cum zice un anume Iancu Zugravu, fost zugrav de case român –, una care a fost la politică (şi drept urmare, avertizează acelaşi, nu-nţelege dumneei… fomeie…), ar fi de trebuinţă neapărată, ca la vinuri şi ca la altele în genere, unele cunoştinţe de profil – de uz comun, dar poate că şi ceva mai adânci, întrucât e şi aceeaşi, dar s-a mai şi schimbat lumea între timp.

Iată, spre exemplu, dăscălimea e la fel până azi cu slăbiciunea ei pentru istorie, încât, spre a o struni la cele practice, e nevoie să-i răzvedească politicianul progresist Caţavencu ce te-nvaţă istoria mai întâi şi-ntâi: Or, mai întâi şi-ntâi – spune el, valabil şi astăzi – istoria ne învaţă anume că un popor care nu merge înainte stă pe loc, ba chiar dă înapoi, că legea progresului este aşa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe. Şi nu s-ar putea spune că nu deţine şi nu proclamă fruntaşul local progresist chiar adevărul. Cu o mică dilemă, poate, dar care este posibil să vină din însuşi faptul orizontului mărginit al cunoaşterii noastre: unde oare şi de ce ţi pentru ce să ajungă un popor mergând înainte mai iute. Pe de altă parte însă, aceeaşi dăscălime (după Pristanda – şi moflujii după prefectul endependent Tipătescu) e luată în seamă politic şi se ia singură politic în seamă: alcătuieşte gruparea care susţine progresul şi se luptă cu grosul imobil al partidului, căruia îi reproşează, prin cuvântul şefului, că vine cu idei învechite, cu opiniuni ruginite şi să te sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii subversive…, când, de fapt, ar trebui Să-şi vadă de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei? Nu… N-are prin urmare dreptul să se amestece într-ale noastre… Ceea ce iarăşi este corect şi de-a dreptul luminos.

Ba chiar republica şi statul cu bugetarii şi pensionarii lui ar putea veni în discuţie – în latura acesteia care urmăreşte continuităţile şi similitudinile. Leonida, tare la politică, băiat din popor şi susţinător al guvernului (că zice el: Câtă vreme sunt ai noştri la putere, cine să stea să facă revuluţie?), fericit c-a venit libertatea la putere, îşi lămureşte până târziu în noapte consoarta de-a doua, pe Efimiţa, care îl admiră nemărginit şi neocolit (Ei! Cum le spui dumneata, să tot stai s-asculţi; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva!), că ce şi cum în atare chestiuni. Omul, asta e, a şi trăit pe viu istoria: Aşa, cum îţi spusei, mă scol într-o dimineaţă, şi, ştii obiceiul meu, pui mâna întâi şi-ntâi pe „Aurora Democratică”, să văz cum mai merge ţara. O deschiz… şi ce citesc? Uite, ţiu minte ca acuma: „11/23 Făurar… a căzut tirania! Vivat Republica!”. Şi ce procopseală anume să fie cu asta? Păi: mai întâi şi-ntâi că dacă e republică, nu mai plăteşte nimeni bir. Pe urmă: Al doilea că fieştecare cetăţean ia cîte o leafă bună pe lună, toţi într-o egalitate – iar pensia e başca, o am după legea a veche, e dreptul meu; mai ales când e republică, dreptul e sfânt; republica este garanţiunea tuturor drepturilor. Şi al treilea: că nimeni să nu mai aibă drept să plătească datoriile. Doar că, vezi tu, te lasă reacţionarii, domnule? Că, apoi, de unde bani dacă nu mai plăteşte nimeni bir? Asta-i bună! Păi: Treaba statului, domnule, el ce grije are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme…

Destul de adevărat că poliţaiul Ghiţă Pristanda, bugetar, chiar dacă slujind mai ales în particular, are motive să se plângă, istoriceşte destul de timpuriu, de felul cum statul îi poartă de grijă: famelie mare, renumeraţie mică, după buget (…). Nouă copii, coane Fănică, să trăiţi! nu mai puţin… Că, într-adevăr, precum mereu s-a probat, Statul n-are idee de ce face omul acasă…

Dreptu-i însă că, pentru moment, republica întârzie să ajungă unde avea să-i fie locul. Se oprise la Ploieşti, în baştina Miţei Baston – şi ea fiică din popor şi violentă şi republicană, drept care, în afacerea ei de traducere în amor, ţine la îndemână şi sticluţa cu vitrion englezesc, cel care arde, Bibicule, momentan tot, tot, şi mai ales ochii, dar voind scandal cu orice preţ şi încă unul mare, cum n-a mai fost până acuma în „Universul”, şi întrucât în vinele ei curge sângele martirilor de la 11 fevruarie, anunţă cvasimarxist inevitabilul: Năică, şi-am să-ţi toarn o revuluţie, dar o revuluţie… să mă pomeneşti!…

AUREL BUZINCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: