PROFIL

„Resetarea” romanului istoric?

Andrei Breabăn la Salonul Internaţional de Carte 2022 al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava

În cadrul manifestărilor dedicate Anului-jubileu MOŞTENIREA MUŞATINĂ, aducem în atenţia cititorilor ziarului nostru opera romanescă a unui sucevean, încă necomentată cum s-ar cuveni.

*

Jurist de profesie şi fascinat de istorie, condei neobosit, impresionant prin abundenta producţie prozastică (nu doar romanescă), Andrei Breabăn s-a angajat, ca arhitect textual de modă veche, într-un proiect de anvergură, reînviind epic o epocă frământată din istoria Moldovei. Marea sa pasiune, se înţelege, rămâne romanul istoric, aducând la lumină trecutul, cu lecţiile lui (neînvăţate). Un risc asumat vom spune, fiind vorba de o specie „evitată”, cum recunoştea într-un interviu. Sau „compromisă”, după alte voci, obligând la „resetare”. Oricum, nu prea pe gustul cititorului de azi, mereu grăbit, descurajat – pe fundalul subculturalizării freatice din societatea mediatică – de masivitatea unor apariţii, ispitit mai degrabă de romanele de aventuri. Din dragoste de neam, Andrei Breabăn scrie cu „pana sufletului”. Iar literatura, spunea uitatul Paul Anghel, cel atras de „monumentalism”, izvodind uriaşul ciclu Zăpezile de-acum un veac, în zece volume, este o ramură a istoriei neamului.

Aşa fiind, după ce întocmise un ghid turistic, de succes, „presărat cu legende” (vezi Mânăstirile din Bucovina, 2017, respectiv Constelaţia mânăstirilor, 2018), după ce frecventase cenacluri sucevene (Maşina cu poeţi, de pildă sau Cenaclul de iniţiere literară), Andrei Breabăn, cel împătimit de istorie va cerceta, coborând în arhive, vremea lui Decebal, zamolxianismul, legendele Kogaionului (în două volume, 2019) pentru a poposi, tot într-un diptic, în Regatul Muşatinilor (2020). Ca eseist, se războieşte cu „antiromânismul românesc” şi va zăbovi asupra triunghiului magic (Putna, Ştefan cel Mare, Eminescu), încercând „a opri timpul”. Urmând îndemnul lui Iorga, marele istoric cerând scriitorimii să reînvie figurile unor domnitori-eroi ai medievalităţii noastre, şi Andrei Breabăn va stărui, după câteva titluri pregătitoare, asupra glorioasei perioade ştefaniene într-o frescă de mari dimensiuni, conjugând conţinutul istoric (strict evenimenţial) cu imaginarul (posibil), vădind, cu elan descriptiv, plăcerea dialogului şi a portretizării. Dacă Visul Măriei Sale (2021) deschidea ciclul ştefanian, alte apariţii, sfidând cronologia, pregăteau, spuneam, terenul desfăşurărilor prozastice. Vitejii Măriei Sale (2020), La Porţile Destinului (2020), Domnii paralele (2021) până la proaspătul volum Castelul de pe Nistru (2022) dezvoltă, printr-un sisific efort documentaristic, o epocă frământată, instabilă din istoria moldavă, trasă în rama unui istorism romantic de rang epopeic.

Dacă Din vremea lui Ştefan Vodă (2021) aduna, fără economie de superlative, eseuri, tradiţii şi legende româneşti coagulate în jurul unui erou popular, aceeaşi retorică înaltă slujeşte şi eforturilor romaneşti, decriptând epoca, în uriaşe pânze epice, „pe înţelesul tuturor”. Andrei Breabăn nu complică inutil naraţiunea, nu agreează paradigma postmodernistă, dar – provocat de atâtea necunoscute, acolo unde izvoarele arhivistice tac – provoacă şi jonglează cu ipoteze verosimile (călugăria la mânăstirea Zografu, stagiul italic la condotieri, mitul Dracula etc.). Cei şase ani care „lipsesc” întreţin un imaginar fabulos în Visul Măriei Sale; Ştefan „vede” asasinarea tatălui la Răoseni (Reuseni), e mânat de dorinţa de a-l răzbuna şi, însoţit de boierul Vlaicul (fratele mamei sale), porneşte în lungul drum al pribegiei pentru a deprinde, la dorinţa doamnei Oltea, „meşteşugul armelor”. O călătorie iniţiatică, un veritabil roman de aventuri, viitorul voievod, ucenicind, în maturizare alertă, cunoscând, în popasurile sale (Muntele Athos, Constantinopole, Caffa, Roman, Hunedoara), oameni (trădări, răpiri, lupte interne, sfaturi de taină) şi vremuri tulburi, prilej de interesante analize geo-politice din partea autorului. Care suplineşte „muţenia” documentelor cu spectaculoase fantezii narative. Cum ar fi întâlnirea (imaginată) a celor trei (Iancu şi cei doi prinţi, Vlad Drago şi Ştefan, firi inimoase, aparent opuse) în castelul Huniazilor, punând la cale visul românităţii; sau întâlnirea (în vis) cu Sfântul Gheorghe. De fapt, Vitejii Măriei Sale (2020, în două volume) dezvăluia tinereţea lui Ştefan, deja stăpân în Ţara Moldovei, „pomăzuit” la Direptate, legătura cu cneaghina Maruşca, dorind, printre atâtea fapte de arme şi intrigi, întâmpinând pericolul otoman, strălucirea Moldovei.

Apărut în 2021, dipticul Domnii paralele (Două săbii într-o teacă, respectiv Cavalerul negru) ne întoarce în timp, reconstituind anii pregătitori. În bătălia de la Mohile (1455) a biruit Petru Voievod, numit Aron, cum zice Letopiseţul, rezolvând o veche rivalitate, cu sorţi schimbători. Iar Castelul de pe Nistru (2022), roman prefaţat de Ioan Holban, urmăreşte tocmai soarta buiacului Alexăndrel, cel învins, strunit de ambiţioasa sa mamă, Maryna, „pitit” la Cetatea Albă a pârcălabului Stanciul, încă sperând în ajutorul Craiului Cazimir al leşilor, în disputa cu Petru Aron (Cavalerul Negru). Cu acroşante insule narative, pe fundalul unei Moldove sleite, măcinată de rivalităţi, răvăşită de vremuri tulburi, după moartea lui Alexandru cel Bun. Tâlhăria e în floare, jefuirea caravanelor pe drumuri negustoreşti culminează cu negoţul cu oameni (la Caffa), iscoadele mişună; romanul însuşi se deschide cu o astfel de răpire „a boierilor”, conduşi de Mihu, marele logofăt al Moldovei, prinşii fiind aduşi la Castelul Lerici, stăpânit de fraţii Senarega, genovezi, făcând afaceri în cârdăşie cu tătarii. Urmând, fireşte, a fi răscumpăraţi, de regulă. Vor fi eliberaţi de pescarii moldoveni, Castelul, de un farmec misterios, trecând în proprietatea Moldovei. Sunt pagini în care se vorbeşte excesiv şi se râde cu poftă, se deapănă amintiri şi se chefuieşte pe cinste (la hanul lui Scofală, de pildă). Cu descrieri generoase (datini, de natură, precum Lăpuşna, cea cu ape „şugubeţe”) şi, mai ales, poposind asupra contextului politic, încercat de evenimente seismice: Sinodul de la Florenţa, împărţind lumea creştină, Căderea Constantinopolului, Bătălia Belgradului (despre care va fi vorba, pe larg, în Bătălia pentru Europa, roman în lucru). Nu puteau lipsi complotiştii, dregătorii „chibzuind bine” spre binele Ţării. Trebuia înlăturat desfrânatul Alexăndrel, cu „foc în gâtlej”, văr cu Craiul Cazimir, gata de închinăciune în faţa leşilor. Marele logofăt Mihu, fecior de popă (Juga de la Dorohoi), cu limba „ascuţită de atâta grăit”, cum va observa Stanciul, şi el „vulpe bătrână”, îl va sprijini pe Petru Aron. Cruciaţii încearcă să se adune sub comanda lui Iancu, circulă soliile împărăteşti, un sfat în trei, sub oblăduirea aceluiaşi Iancu, un „vultur semeţ”, îi aduce alături pe Vlad Drago (Draculea) pregătit pentru nunta cu Anastasia (la Cetatea Albă) şi vărul său Ştefan (Ştefănel), descins tainic la Baia, înconjurat de lotri, pentru un parastas „cu năbădăi”. Alexăndrel, pierdut pe calea beţiei, „buimac de cap” va fi otrăvit în urma intrigilor de la curte. Miruit la Suceava de Kir Theoctist, deşi ucigaş de frate, Petru Aron va fi noul Vodă, ducând mai departe sămânţa Muşatinilor, dorind să uite de „povestea” de la Reuseni, stârpind clevetirile norodului. Dar marea dorinţă, asaltat de dileme, ar fi să scape de nepot; pe Ştefan îl vrea în mormânt, Sultanul Mahomed, tăindu-şi drum spre Buda, îi cere, în schimbul liniştii, haraciul iar leşii, recunoscându-l la Hotin, vor să curme zvonurile, cerându-i credincioşie, văzând doar în craiul Cazimir Jagello „chezăşia creştinătăţii”. Strategul Iancu, alături de părintele Capistrano se zbate pentru noua cruciadă şi supraveghează mersul evenimentelor. Romanul creşte stufos în această încâlceală de întâmplări (unele mai puţin ştiute), urmărite cu minuţie, documentate la sânge. Rezultă o epopee moldavă, de largă cuprindere, sub acoladă ştefaniană. Dacă, editorialiceşte, titlurile au fost livrate capricios, poate – la reeditare – vor fi rânduite cronologic (în sens strict evenimenţial).

E de remarcat că materialul istoric beneficiază de o situare precisă în timp, populat cu figuri cu existenţă reală, atestată; prin „limba” volumelor, ciclul conservă culoarea de epocă, chiar dacă, uneori, răsar neglijenţe, repetiţii supărătoare („apele jucăuşe ale râului se jucau zburdalnic”) ori, în vocabularul protagoniştilor, apar expresii din zilele noastre („dispozitiv de luptă”, „să reiau demersurile”, „exerciţii mai complexe”, „divorţat”, „ingenios” etc.). Interesat de atmosferă şi ceremonial, Andrei Breabăn oferă, nota Ioan Holban, tablouri de epocă „lucrate în filigran”. Şi, cum s-a observat deja, dialogul e excesiv, presărat cu neologisme (unele semnalate de Ioan Ţicalo, care vedea în Andrei Breabăn un posibil „Maurice Druon al Bucovinei”). Dincolo de astfel de mici observaţii, uşor de reparat, s-ar cuveni subliniată forţa portretistică a autorului, închegând chipuri memorabile, imensa absorbţie informaţională sau, în cazul spaţiilor „mute”, suplinitor, investiţia ficţională, salvând pactul verosimilităţii. E o reconstituire de tip frescă, reînviind trecutul, cu desfăşurare cinematografică, aruncându-ne în vâltoarea evenimentelor. Credincios unei formule tradiţionale, de frazare sadoveniană, forţând alerteţea, Andrei Breabăn nu şi-a propus „resetarea” romanului istoric. Dar intervine corectiv, deseori, investigând arhivele, culegând informaţii noi, desluşind textura epocii, stabilind conexiuni ingenioase. În fond, ceea ce numim generic roman istoric, dincolo de codul prozastic variabil, înseamnă, esenţial, o mişcare gravitaţională în jurul unei teme-obsesie: tema puterii. Nu e oare istoria, cu jocurile ei sângeroase, putere la trecut? Aşa judecând, adâncind problematica umană (frământări, obsesii, angoase) prin sondarea psihologiilor, a tectonicii sufleteşti în luptele pentru putere, putem citi orice roman istoric ca roman politic, aşezându-l pe o altă orbită problematică, refuzând comercializarea. Şi recâştigând, poate, încrederea noilor cititori.

Print Friendly, PDF & Email

4 Comentarii

  1. Nicolae Bardan says:

    Dacă pe istorici îi îngrozește, Andrei Breaban îi fascinează pe criticii literari!!!

  2. Lilibet of Zamostea says:

    … iar poza este ca de la înălțarea in grad a „juristului” pentru fapte de arme alături de FNI… Rele si grele zile ati ajuns daca faceti elogiul culturii la coșarca, a unui quasianalfabet, cârciumar ratat si scriitor inchipuit…Iar cei care l-au scos la interval, juristi de Baneasa si oameni de cultură a hreanului nu pot fi mai sus decât acesta…

  3. Lilibet of Zamostea says:

    „… încă necomentata cum s-ar cuveni…” Așteaptă-te, juristule,nu stiu ce vor sa scoată cine știm noi din tine, poate există un patent nou, sa facă din rahat bici etc…
    Resaparea romanului istoric…

    • Baba și mitraliera M43 says:

      Există un plan cu acest impostor care sufocă aerul și așa stătut și puturos al literaturii „bucovinene” cu productele sale de cenaclu de la Burdujeni/Teodoreni,care trebuie,cumva,cu orice preț,băgat pe gâtul celor ce încă mai îndrăznesc să citească,plan care nu poate emana decât de la alți „juriști” strânși in grupuri în care se pompează bani,sinecure și sinecurele,onoruri pentru sinecuriști care se află în aceleași raporturi cu valoarea ca și aceea in care se află câinele cu sita de mătase…
      Cum zice elogiatorul de resort,domnul Breabăn,cunoscut printre colegii săi juriști,și ca ”Andrușka”,tehuiul care a plecat de peste tot cu kurul înainte,abulicul remarcat doar pentru talentul său de a se scărpina in kur când crede că nu este văzut,hămesitul după bani,aburitor FNI,deci el nu a scris numai coșărci de literatură „istorică”,el a mai scris și poezie,ghiduri turistice… Inainte de a fi consiliat de tehnicienii puși de către cine trebuie,dumnealui copia en gross și en detail din Wikipedia,punea virgula intre subiect și predicat și lansa pe piața literelor panseuri de Gâgă sau de plotoner-major scăpat la clape…Unul dintre ghiduruile sale cântărește cam 1,7 kg… In vremea internetului și a turismului cu trimteri de pe Google,femeile române ar trebui să poarte in poșetă ditamai 1,7 kg. de maculatură ineptă…
      Du-te,Andrușka,și te predă la primul așezământ specializat,și anume la primul spital de proști întâlnit în cale,care,inevitabil,trebuie să aibă și secții pentru juriști pișcați de viermele trufiei literare…
      Iar voi,cei care il promovați cu atâta furie,mai bine dați bani unui student nevoiaș,care are nevoie de ei și care are talent,măcar…Nu eliminându-i contestatarii veți face din Andrușka bici ,să și pocnească…

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: