La Olimpiada Naţională de Geografie

Rezultat remarcabil pentru Şcoala Gimnazială Drăgoieşti

> Eleva Onuţ Beatrice-Otilia, îndrumată de prof. Daniela Georgeta Baltaru, a obţinut Premiul Special al Societăţii de Geografie din România

În perioada 25-30 aprilie 2022 s-a desfăşurat, la Bucureşti, Olimpiada Naţională de Geografie, ediţia 40, sub deviza „Iubire şi credinţă pentru ţară, dragoste şi respect pentru Geografie” (prof. Mihai Ielenicz).

Lotul olimpicilor suceveni la clasa a VIII-a a fost reprezentat de eleva Onuţ Beatrice-Otilia de la Şcoala Gimnazială Drăgoieşti, profesor îndrumător fiind Baltaru Daniela Georgeta.

După 3 zile intense în probe teoretice şi practice, eleva şi-a adjudecat Premiul special al Societăţii de Geografie din România, cu un punctaj de 94 puncte din 100 posibile. Amintim că în 2020 Beatrice a obţinut Marele premiu la Concursul Naţional de Geografie „Şcoala cu Ceas” de la Râmnicu Vâlcea şi s-a calificat la etapa naţională a Concursului de geografie „Terra”, dar care a fost anulat în context pandemic.

„Felicitări şi succes la viitoarele concursuri şcolare!” i-a transmis elevei sale Şcoala Gimnazială Drăgoieşti. 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI