Caligrafia duce la o coordonare între ochi, mână şi creier. Este triunghiul descris de Descartes. Acest lucru s-a observat la fostul meu elev Mihai Juravle, care a ocupat locul I dintre toate generaţiile de elevi timp de 37 de ani. Desenul şi scrisul citeţ, caligrafic, dar, mai ales, frumos îl recomandau spre o carieră de proiectant. Dar starea materială a părinţilor, cu mai mulţi copii, le-a permis ca acest copil talentat să absolve o şcoală profesională – Grupul Şcolar Profesional şi Tehnic Suceava, cu durata de 3 ani, fiind declarat muncitor calificat în meseria de tâmplar mobilă şi articole tehnice. La instruirea practică, toate notele în aceşti 3 ani erau de 10. A fost repartizat la fabrica de mobilă din Rădăuţi. Cum seriozitatea, acurateţea şi frumuseţea a tot ce a lucrat erau vizibile şi evidenţiate, a ocupat postul de sculptor. Din mâinile lui au ieşit „bijuterii”, mai ales că mobila era pentru export. Bucuria succesului n-a durat mult, fabrica desfiinţându-se, iar el a intrat în şomaj. A venit la locul unde s-a născut şi a crescut. S-a căsătorit cu o fată din familia huţulilor, Sidonia. S-a prezentat de mai multe ori la Forţele de muncă Rădăuţi, dar un loc de muncă potrivit nu a găsit. Muncea cu ziua şi era o bucurie pentru cel ce avea nevoie de braţe de muncă să-l ia la lucru. Apoi „a prins” ajutorul social. Primăria era avantajată având un astfel de lucrător. Orice muncă el o efectua fără vreun comentariu şi muncea nu numai la primărie… la cosit, la crăpat lemne, la vopsit case (care erau făcute din lemn) cu lac protector etc. Văzând că Mihai, în tot ce face, este deosebit de ceilalţi, cunoscând meseria de bază, i-au propus să sculpteze lambriurile cu care au fost căptuşiţi pereţii bisericii. O iarnă a sculptat şi în condiţii precare: familia i s-a mărit, greutăţile vieţii l-au copleşit, încât, neavând bani să-şi achite chiria, lumina i s-a tăiat, copiii făcându-şi lecţiile la flacăra unei lămpi cu motorină. Penalităţile pentru chirie s-au ridicat până la cer. Era cât pe ce să fie evacuat. Atunci, am relatat într-o scrisoare situaţia acestei familii dlui Ion Robu din Bistriţa, un întreprinzător de succes, care era prezentat la TV, la emisiunea „Surprize”, când a ajutat o persoană cu handicap. Acest OM a venit la faţa locului, a văzut situaţia şi, la primărie, i-a spus primarului: „Ce fel de primar eşti dumneata?! În loc să faci proces-verbal de scădere a «putregaiului», să le dai gratuit, ceri o sumă uriaşă?”. Primarul a mai scăzut din preţ, dar foarte puţin. Am fost la Bistriţa după bani, dar mai întâi am achitat chiria cu penalităţi şi, apoi, cu banii daţi pentru casă de sponsor, am achitat şi casa. Dar surpriza n-a întârziat: terenul ce aparţinea casei, primarul Vasile Popescu l-a atribuit cui au vrut muşchii lui. Ce n-a făcut bietul proprietar de „casă”, dar cine să-i rezolve, dacă ce spun „zeii” localităţilor aşa rămâne? Pe ei nimeni nu-i trage la răspundere pentru nemerniciile săvârşite, ci le acordă pensii speciale. De aceea mulţi se înghesuie la condus, neavând habar ce-i aia a conduce o comunitate, ce este omenia, responsabilitatea, mila… Culmea că ei se comportă ca în junglă, mai ales cu persoanele lipsite de apărare, în vârstă (cazul Olga Vlăişan, despre care am tot scris), vulnerabile. Mihai Juravle a părăsit această lume nedreaptă, dar a lăsat o artă, de care se bucură o comunitate privind sculptura lui din biserică. Situaţia precară a acestei familii disperate nu am putut-o suporta, apelând şi la Uniunea Ucrainenilor din România, filiala Suceava, care a răspuns imediat. Televiziunea, un autobuz şi maşina personală a dlui Dumitru Morhan (având pe atunci o funcţie pe plan naţional) s-au deplasat la locuinţa familiei Juravle. Acolo au găsit 7 copii şi un frate al Sidoniei, de 28 de ani, paralizat. Dl Dumitru Morhan a dăruit acestei familii produse constând în făină, zahăr, ulei, orez, diferite brânzeturi, conserve, dar şi bani. Îi voi fi recunoscătoare toată viaţa deoarece, la un simplu bilet pe care i l-am înmânat când a dat mâna cu fiecare (la o şedinţă la Gura Humorului), a răspuns prompt, aducând şi televiziunea. Membrii echipei TV au fost atât de impresionaţi, încât fiecare a donat câte o sumă de bani. Câtă bucurie a fost la acea dată în familia Juravle nu găsesc şi nu sunt cuvinte prin care s-o exprim. Pe Sidonia, soţia lui Mihai, nimeni n-o întrece la munca în grădină. Straturile făcute de ea par a fi executate de vreun instrument de înaltă precizie. De aceea este un privilegiu s-o „capeţi” la muncă în grădină. În primul rând, ea a rămas singură, spre a avea grijă de copii. Este de subliniat cât se implică ea, pentru ca toţi copii să termine şcoala. Pe cei mici îi duce şi îi ia de la grădiniţă personal, ferindu-i de întâmplări nedorite. Dar face ca, în aşa fel, din dragostea ei pentru grădinărit, să răspundă pozitiv la cei ce o solicită.
Ce bucurie ar fi fost dacă avea terenul apărţinător casei naţionalizate şi cumpărate în proprietate! Dar n-a fost să fie ca normalitate. El „a plecat” cu această durere pentru nedreptate, neomenie, lipsă de bun-simţ. Şi cât s-au folosit de el pe toate planurile! Sidonia e plină de regret mai ales când vine primăvara şi ea n-are „obiectul muncii” la casa ei. Cei ce au fost instituiţi să ajute astfel de oameni – precum familia Juravle, Olga Vlăişan şi alţii – au uitat sau nici nu ştiu de aceste citate: „Fii de un real ajutor fiinţelor, lucrurilor, naturii, lumii întregi şi vei fi călăuzit spre cele mai înalte valori ale existenţei” şi „Făcând bine vei cunoaşte lumina care te va însoţi în această viaţă la fiecare pas, fie că vrei sau nu, fie că ştii sau nu”. Totul este să înţelegem aceasta şi să alegem hrana sufletului înainte de interese, de răzbunări, de acareturi şi de bani.
ARTEMIZIA GHEORGHI,
Brodina
Comentarii