Primăria Suceava sprijină şi în acest an persoanele fără adăpost

> Potrivit viceprimarului Lucian Harşovschi, în această perioadă cu temperaturi scăzute, persoanele fără adăpost sunt cazate la centrul social de noapte al asociaţiei „Lumină Lină”

Mai mulţi oameni fără adăpost din Suceava au beneficiat şi în acest debut de an de un loc în care să doarmă, de o masă caldă, igiena corespunzătoare, de asistenţă medicală şi consiliere psihologică.

Viceprimarul Lucian Harşovschi a anunţat, marţi, că Primăria Municipiului Suceava vine şi în acest an în sprijinul persoanelor fără adăpost şi prelungeşte contractul de colaborare cu asociaţia „Lumină Lină”, scopul comun fiind cel de ajutorare a tuturor acestor persoane.

„Ţinând cont de faptul că ne aflăm într-o perioadă cu ger şi temperaturi foarte scăzute, echipele de asistenţă socială, împreună cu colegi de la Poliţia Locală (care asigură şi paza peste noapte la adăpost), monitorizează îndeaproape zonele cunoscute ca fiind frecventate de oamenii fără adăpost, îi identifică şi îi conduc în centrul social de noapte” a spus viceprimarul.

El a menţionat că aceste persoane beneficiază, la acest centru social, de un loc în care să doarmă, de o masă caldă, igiena corespunzătoare, asistenţă medicală şi consiliere psihologică.

Beneficiarii centrului sunt persoane fără adăpost, fără venituri sau cu venituri foarte mici, aflate în stare precară de sănătate fizică şi cele fără acte de identitate.

„Dacă aveţi posibilitatea de a face un bine, nu ezitaţi să îl faceţi, iar dacă cunoaşteţi persoane aflate în astfel de situaţii, vă rugăm să ne semnalaţi existenţa lor la numărul de telefon 0230 516445” a transmis Lucian Harşovschi.

El a menţionat că, anul trecut, 87 de persoane au beneficiat de serviciile centrului social, dintre care doar 26 sunt din municipiul Suceava. De la începutul acestui an, sunt evidenţa centrului 14 persoane. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI