Parcul Călimani, într-o emisiune de mărci poştale

> Aceasta ilustrează componente ale faunei zonei

„Promotoare consecventă a tematicilor filatelice care au ca subiect frumuseţile şi bogăţiile naturale ale României, Romfilatelia anunţă că introduce în circulaţie miercuri, 12 ianuarie a.c., emisiunea de mărci poştale Parcuri Naţionale din România, Parcul Călimani. Emisiunea filatelică ilustrează în cele patru mărci poştale, componente ale faunei zonei: vânturelul roşu, râsul, cerbul şi jderul de copac” aflăm dintr-un comunicat de presă.

Parcul Naţional Călimani defineşte o arie protejată, de interes naţional, situată în partea central nordică a României, pe teritoriile administrative aparţinând judeţelor Mureş, Suceava, Harghita şi Bistriţa-Năsăud.

Prima propunere de instituire ca parc naţional s-a înregistrat în anul 1975, iar declararea ca arie protejată a fost legiferată în anul 2000.

Parcul Călimani reuneşte o zonă montană cu forme de relief diverse: vârfuri, abrupturi stâncoase, chei, văi, doline, măguri, ponoare, poiene, cu suprafeţe naturale acoperite cu păduri, păşuni şi pajişti.

Emisiunea filatelică este formată din patru timbre, patru minicoli, două plicuri prima zi şi o mapă filatelică specială, care vor fi disponibile începând de miercuri, 12 ianuarie a.c., în magazinele Romfilatelia din ţară, precum şi în magazinul online: Romfilatelia.ro/store/.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI