În judeţul Suceava sunt circa 300.000 de autovehicule

> Aproape 20.000 dintre ele au fost înmatriculate anul trecut > Timpii de aşteptare pentru înmatricularea unui autovehicul au scăzut de la 3 luni la 4-5 zile

Prefectul Alexandru Moldovan a apreciat, marţi, modul în care s-a reuşit reducerea timpilor de aşteptare la înmatricularea autovehiculelor în judeţ de la trei luni la 4-5 zile.

Potrivit lui, în ceea ce priveşte activitatea pe linie de înmatriculări vehicule, transcrieri, radieri sau autorizări provizorii din cadrul Serviciului de Înmatriculări şi Permise Auto Suceava, se poate aprecia că, la data de 31.12.2021, situaţia timpilor de aşteptare a fost mai bună decât situaţia multor altor servicii din ţară, respectiv: > înmatriculare definitivă/transcrieri – termen de programare 4-5 zile; > radieri – termen de programare 3-4 zile; > autorizare provizorie – termen de programare de pe o zi pe alta.

„Aceste rezultate au fost posibile ca urmare a eforturilor depuse de o parte dintre lucrătorii compartimentului, dar şi a faptului că s-au desfăşurat activităţi în zilele de weekend, când s-a mers pe principiul «primul venit, primul servit», fără a fi nevoie de programări prealabile şi fără a se ţine cont de calitatea persoanei, respectiv persoană fizică sau persoană juridică” arată Prefectura Suceava într-un comunicat.

Evoluţia cea mai bună a fost înregistrată la capitolul înmatriculări. La începutul anului 2021, timpul de aşteptare era de circa 3 luni, reuşindu-se ca la sfârşitul anului să ajungă la doar 4-5 zile.

Parcul auto a înregistrat, la sfârşitul anului 2021, un total de 296.686 (277166 în 2020/+19520/+7,04%) autovehicule. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Harry Twatter says:

    Cu toate darile si taxele la 300000 auto ar trebui sa poti merge descult pe adfaltul lin. Nu doar in orase ci si pe drumurile fluturilui prin judet. Nu?

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: