> Niculai Barbă, vicepreşedintele CJ: Pe lângă faptul că este o mare campioană a României, ea este şi o extraordinară ambasadoare a Bucovinei
Vicepreşedintele CJ Suceava Niculai Barbă a declarat că suceveanca Ancuţa Bodnar, campioană olimpică la canotaj, este şi o extraordinară ambasadoare a Bucovinei.
El a spus că Ancuţa Bodnar a fost prezentă, duminică, la evenimentul „Hora la Prislop”, acolo unde a mers împreună cu familia sa îmbrăcată într-o cămaşă tradiţională.
„După ce s-a întors din Japonia, am văzut-o foarte prezentă şi implicată în comunitate şi ne bucurăm foarte mult că a ajuns la evenimentul
organizat de noi la Prislop. Aici a avut posibilitatea să se întâlnească cu expozanţii noştri, fiind prezentă şi la standul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică, chiar în scopul de a promova Bucovina” a spus vicepreşedintele CJ Suceava.
El a adăugat că în tot acest timp Ancuţa Bodnar s-a fotografiat cu o traistă tradiţională pe care era scris mesajul „Hai în Bucovina!”.
Totodată, la standurile meşterilor populari din judeţul Suceava şi la cele două stâne tradiţionale, Ancuţa Bodnar a apreciat tradiţiile şi obiceiurile din Bucovina şi a declarat că atunci când era mai tânără a încondeiat ouă şi că îi plăcea să meargă cu familia la hore şi baluri.
Ancuţa Bodnar a vizitat şi standurile Asociaţiei „Produs în Bucovina”, unde a degustat produsele bio şi a apreciat diversitatea produselor apicole.
„Deschiderea ei şi bucuria de a face promovare Bucovinei ne face să o vedem ca o ambasadoare de prim rang a Bucovinei. De asemenea, m-a bucurat mult deschiderea şi iniţiativa din partea ei pentru a face acest lucru. Am stabilit să continuăm discuţiile despre alte acţiuni în care ea se poate implica activ în promovarea Bucovinei” a spus Barbă.
El a apreciat că, pe lângă faptul că este o mare campioană a României, Ancuţa Bodnar este şi o extraordinară ambasadoare a Bucovinei.
„În toate fotografiile făcute pentru a promova tradiţiile şi obiceiurile din Bucovina, Ancuţa Bodnar apare cu medalia olimpică de aur câştigată la Tokyo. Am văzut-o cu câtă naturaleţe manifestă această demnitate, de ambasadoare a Bucovinei. La fel de natural cum zbura pe luciul apei. Clar, este în firea ei să facă aceste lucruri, pentru că ea vorbeşte despre ce a trăit şi despre ce vrea să trăiască. Mulţumim şi mult succes, Nicoleta-Ancuţa Bodnar de Bucovina!” a transmis Niculai Barbă. (N.B.)
























Comentarii