Tragedie pe DN2

Trei suceveni şi-au pierdut viaţa într-un grav accident de circulaţie

> Bilanţul negru al impactului număra, ieri, 7 morţi > Trei adulţi şi doi minori au fost transportaţi la spital

Un grav accident de circulaţie s-a produs duminică dimineaţă pe drumul naţional DN2, care face legătura între municipiile Bacău şi Adjud. Tragedia s-a petrecut la ieşirea din localitatea Orbeni, comuna Răcăciuni, conform informaţiilor transmise de Centrul Infotrafic. În eveniment au fost implicate un autoturism, în care se găseau cinci pasageri, şi un microbuz, în care se aflau 7 pasageri.

Conform reprezentanţilor IPJ Bacău, accidentul care s-a produs duminică dimineaţa, la ora 08.10, ar fi fost provocat de şoferul microbuzului, un bărbat în vârstă de 46 de ani, originar din municipiul Bacău. Acesta a intrat pe contrasens şi a lovit în plin maşina înmatriculată în Anglia în care se afla o familie de suceveni, şoferul, soţia sa şi cei trei copii ai lor.

Şapte persoane au murit în urma tragicului eveniment rutier

Impactul nimicitor dintre microbuz şi autoturimul sucevenilor a făcut ca trei persoane să moară pe loc. Şi-au pierdut viaţa soţia şoferului, în vârstă de 34 de ani, un copil de 7 ani şi un alt minor de doar 3 luni, care se aflau pe bancheta din spate a autoturismului lovit.

Din microbuz au murit petru persoane – o femeie în vârstă de 67 de ani, una de 65 de ani, o altă femeie de 44 de ani şi o tânără de 18 ani.

Se pare că cele şapte persoane aflate în microbuz se deplasau în vacanţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bacău, citat de presa locală, tragedia de la Răcăciuni a reprezentat cel mai grav accident din Bacău din ultima perioadă.

 Trei adulţi şi alţi doi minori au fost transportaţi la spital

Doi dintre cei cinci răniţi în accident – un copil şi un adult – sunt în stare gravă, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău, Mirela Romaneţ, citat de Agerpres.

Ceilalţi trei răniţi – doi adulţi şi un copil – se află internaţi pe secţia de chirurgie, cu traumatisme multiple.

„Toţi cei trei adulţi sunt internaţi pe secţia chirurgie cu traumatisme multiple. Unul dintre ei este în sala de operaţie. Ceilalţi doi sunt monitorizaţi în vederea unei eventuale înrăutăţiri a stării lor de sănătate. Ambii sunt conştienţi. La copii situaţia este puţin diferită. Un copil de 3 ani este într-o stare mai bună, fiind internat pe secţia de chirurgie pediatrică cu un traumatism cranio-cerebral minor, contuzie toraco-abdominală şi excoriaţii. Cel de-al doilea, de 15 ani, este în stare foarte gravă şi este internat cu fractură de bazin, ruptură de splină, fractură femur drept şi tensiune 4 cu 2”, a precizat purtătorul de cuvânt al SJU Bacău.

Autorităţile au deschis în cauză un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă. (Foto: ISU Bacău)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: