Gheorghe Flutur:

„Pe drumuri judeţene, întreg judeţul este un şantier”

> Şeful administraţiei judeţene a inspectat ieri lucrările la drumul judeţean care face legătura cu Ucraina

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, ieri, de pe şantierul drumului judeţean care leagă Vicovu de Sus cu Ucraina, că „întreg judeţul este un şantier pe drumuri judeţene”.

El a inspectat lucrările pe drumul judeţean ce face legătura cu frontiera cu Ucraina, o investiţie prin PNDL de 8,1 milioane de euro, transmiţând că se afla alături de constructorii de la Autotehnorom, cărora le-a mulţumit pentru mobilizarea de pe acest şantier.

Gheorghe Flutur a spus că este vorba de o investiţie pe 21,5 kilometri, pe care sunt 12 poduri, dintre care două poduri vor fi noi la Frătăuţi, iar celelalte se vor repara, urmând a fi realizate 29 de podeţe, rigole carosabile pe 4 km şi rigole periate pe circa 20 km. Lăţimea drumului va fi de 8 metri cu tot cu acostamente, a menţionat şeful administraţiei judeţene. „Important de reţinut este că se asigură legătura între Rădăuţi şi Vicovu de Sus şi, după ce se deschide traficul prin PTF Crasna, drumul până la Rădăuţi va fi mai uşor de parcurs pe acest drum care trece prin Frătăuţii Vechi, Frătăuţii Noi, Bilca” a explicat preşedintele CJ Suceava.

El a spus că vor fi două sensuri giratorii, unul cu Muşeniţa şi altul cu Gălăneşti, sensuri giratorii care trebuie construite în această vară.

„Am ţinut ca aceste sensuri giratorii să fie făcute pentru a reduce numărul de accidente din zonă. Din păcate, traficul e mare şi am avut foarte multe accidente” a menţionat Flutur.

Potrivit acestuia, durata de execuţie a drumului e până în toamna lui 2022, dar ritmul lucrărilor îl face să creadă că durata de execuţie se va reduce mult.

„Avem şi alte fronturi de lucru. Avem acel proiect mare axa Suceava – Dolhasca – Iaşi şi Suceava – Moara – Zahareşti – Stroieşti – Dărmăneşti, unde tot cu Autotehnorom lucrăm. Avem şi alte lucrări, la Muşeniţa, un drum care se modernizează de la Siret spre Frătăuţi, la Mănăstirea Humorului – Pleşa, la Vultureşti – Hârtop, la Boroaia, la Mălini – Slatina, drumul judeţean de pe Rarău, drumul Grădiniţa – Coşna sau drumul care ne leagă de Bilbor. Este un şantier întreg în judeţul Suceava pe drumurile judeţene” a spus Flutur. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Un comentariu

  1. Vorbe goale ( ca de obicei) in declaratiile acestui “personaj” , adevarul este ca nu s-a facut si nu se face nimic nici in infrastructura rutiera din judetul Suceava , doar carpeli pentru ” ciupeli ” , avem aceleasi drumuri ca acum 50 ani ce genereaza consecinte grave de subdezvoltare in toate domeniile !!!!
    Trist este ca se accepta perpetuarea de ani de zile a acestor declaratii mincinoase extrem de grave si paguboase pentru perspectiva judetului si cetatenii acestui teritoriu !!!!!

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: