Rata de infectare în judeţ – 0,22 de cazuri la mie

> În municipiul Suceava, duminică, rata era 0,26 > În judeţ erau active 165 de cazuri de Covid-19

Incidenţa cazurilor de Covid-19 la nivelul judeţului Suceava era duminică 0,22 la mie, a informat ieri, 23 mai, Prefectura. Rata de infectare din municipiul Suceava era 0,26 la mie.

În judeţul Suceava, duminică, erau 165 cazuri de Covid-19 în evoluţie, dinte care 33 în municipiul Suceava. Mai mult de zece infectări se mai înregistrau doar în municipiul Câmpulung Moldovenesc (14).

Din cele 114 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, 62 nu aveau niciun caz de infecţie Covid-19 în evoluţie, 27 aveau câte un caz, 16 – sub cinci, 7 – sub zece, iar două – peste zece cazuri în evoluţie.

Doar două localităţi din judeţ erau ieri în zona galbenă (Fântâna Mare, 2,32, cu 6 cazuri active, şi Şaru Dornei, 2,63, cu 9 cazuri active), celelalte fiind în cea verde.

Duminică, în carantină se aflau 2730 de suceveni, dintre care 231 intraţi în anterioarele 24 de ore. În izolare erau 143 persoane, dintre care 3 intrate în anterioarele 24 de ore. Numărul total de persoane testate până duminică era 224.327. În intervalul de 24 de ore sâmbătă-duminică au fost testate 689 persoane, iar, potrivit GCS, în 8 cazuri s-a confirmat infecţia cu noul coronaviruscu o rată de pozitivare de 1, 16%. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI