Salvatoare amintiri

Poate că sunt deja o minoritate (inclusiv din cauza rezultatelor pe care le aşteaptă), provenind mai ales din grupa de vârstă aflată în situaţia de a privi şi asculta odinioară, fără a avea de ales, (doar) evenimentele transmise de Televiziunea Naţională. Acolo au văzut-o pe Nadia de 10 în lume, acolo l-au văzut pe Prunariu în Cosmos, acolo au văzut echipa ţării, a armatei şi totodată a PCR, Steaua, cum străluceşte peste Occident. Mai pe urmă, s-au mulţumit să se bucure de cele câteva poziţii notabile ale românilor la Eurovision, an de an trăgând nădejde ca diaspora să voteze cu ţara ca la prezidenţiale, iar măcar unii dintre străini să fie prieteni cu românii, întru „familii” (istorice, geografice, de limbă etc.) aşa cum s-ar arăta cu alţii… În ce mă priveşte, de astă dată, n-am urmărit semifinala de marţi în care a concurat „Amnesia” românească întrucât (doar ca ascultător oarecare) am decis că melodia ar fi fost în curent acum vreo 5 ani (nici atunci n-ar fi rupt topurile), iar vocea interpretei era mică (cântecelul nici nu cerea cine ştie ce voce; apoi, ca fost corist la vremea şcolii, până şi eu m-am prins că solista a fost adesea pe sub note). O piesă de radio, de difuzat printre altele, cu neputinţă să facă „istorie”. Aşadar, iau în răspăr vorba cântecului („Self love amnesia, don’t worry if it got you”) şi zic: să ne-amintim mai departe de Nadia, Prunariu şi Steaua; de Luminiţa Anghel şi de Paula Seling!…