RC Gura Humorului a trecut de CSU Arad cu 33-5, în cadrul etapei a cincea a Diviziei Naţionale de rugbi. În prima jumătate de oră nu s-a înscris niciun punct, însă, treptat, humorenii au făcut diferenţa, punctând prin cinci eseuri.
Au înscris pentru RC Gura Humorului, Bogdan Petrişor, Bogdan Formagiu, Alex Vaman, Ciprian Nichitean, în timp ce ultimul eseu a fost o acţiune individuală a lui Alin Conache, care a fost din nou printre cei mai buni de pe teren.
Antrenorul Andrei Varvaroi s-a arătat mulţumit de victoria destul de clară care, se speră, va fi combinată cu încă cinci puncte, în deplasarea din etapa viitoare de la ultima clasată, CSU Alba Iulia.
RC Gura Humorului are în clasament 10 puncte, la fel ca CSM Bucovina Suceava.




























Comentarii