Sezonul competiţional 2020-2021 al Ligii Naţionale de handbal masculin a fost unul foarte complicat din cauza pandemiei cu Covid-19. S-a jucat fără spectatori, în sistem turneu cu mai multe partide consecutive distribuite în câteva zile pe teren neutru, lucru care a deranjat mult cele 16 echipe prezente la start. Mai mult, pandemia de coronavirus a majorat serios cheltuielile formaţiilor din Liga Zimbrilor, care trebuiau să facă teste înainte de fiecare turneu şi, dacă era cazul, să aibă grijă de jucătorii infectaţi.
CSU din Suceava a trecut cu bine peste acest sezon greu şi a gestionat cu responsabilitate o situaţie neprevăzută. La final de campionat, gruparea suceveană s-a clasat pe locul 12, unul bun în condiţiile date şi cu lotul pe care l-a avut la dispoziţie.
Din păcate, la sfârşitul campionatului a apărut un turneu de baraj neprogramat clar de la început, dar care a fost acceptat.
Federaţia Română de Handbal a anunţat programul meciurilor din cadrul turneului de menţinere/promovare în Liga Naţională, ce se va desfăşura, în perioada 17-19 mai, în Sala „Gheorghe Bariţiu” din Turda.
CSU din Suceava se va bate pentru cele două locuri ce asigură prezenţa în viitorul sezon al Ligii Naţionale cu Universitatea Cluj, CSU Piteşti şi CSM Bacău.
Programul turneului de la Turda:
Luni:
ora 15.00: CSM Bacău – CSU Piteşti
ora 17.30: CSU din Suceava – Universitatea Cluj
Marţi:
ora 15.00: CSM Bacău – Universitatea Cluj
ora 17.30: CSU din Suceava – CSU Piteşti
Miercuri:
ora 15.00: Universitatea Cluj – CSU Piteşti
ora 17.30: CSM Bacău – CSU din Suceava
„Sper să ne descurcăm, mai avem doar trei meciuri şi cred că avem capacitatea de a trece de grupările din eşalonul secund. Am muncit mult să ajungem până aici şi nu ne vom împiedica tocmai acum. Am încredere în echipa noastră”, a precizat antrenorul Adrian Chiruţ înaintea turneului de baraj.
În altă ordine de idei, CSU din Suceava şi-a asigurat poarta pentru sezonul viitor, după ce oficialii clubului au ajuns la un acord cu experimentaţii Ştefan Grigoraş şi Darius Makaria pentru prelungirea contractelor de joc cu gruparea suceveană.



























Comentarii