O fată de nouă ani a ajuns la spital după o încercare nereuşită de a traversa neregulamentar un drum judeţean.
Accidentul s-a produs duminică, 9 mai, pe raza localităţii Pârteştii de Jos. Astfel, în timp ce conducea un autoturism marca Audi A4, o localnică de 20 ani a surprins şi accidentat o fată care traversa prin loc nepermis, în fugă, drumul judeţean 178A.
După accident, copila a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava. La rândul său, conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Din primele cercetări, poliţiştii au concluzionat că vinovată de producerea accidentului este fata de nouă ani. Totodată, ei au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (N.B.)

























Comentarii