„Şi în acest an, Suceava devine oraş al florilor”

> Viceprimarul Lucian Harşovschi spune că, în 2021, în Suceava vor fi plantate 300.000 de fire de flori

 Viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, a anunţat că, pentru ca spaţiile verzi să fie cât mai colorate, în paralel cu plantarea arborilor de diferite specii, echipele municipalităţii continuă plantarea a peste 300.000 de fire de flori.

„Şi în acest an, Suceava devine un oraş al florilor” a spus viceprimarul.

Potrivit lui, în prezent sunt plantate şi înflorite peste 40.000 de lalele.

Până la finalul campaniei, printre florile care vor înfrumuseţa întregul oraş vor fi peste 120.000 de crăiţe şi petunii ce urmează a fi produse în serele proprii ale municipalităţii, 36.300 de fire de cana indica, gura leului, gazania, celosia, dalie, salvie, muşcată, produse deja în serele sucevene.

Totodată, vor fi plantate şi 163.000 de fire de begonie, petunie, dalie şi panseluţă, care vor fi achiziţionate. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI