Ministrul Mihăilă:

Nu e posibil ca în acest ritm de vaccinare să ajungem la 5 milioane de persoane imunizate până în luna iunie

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat ieri, într-un interviu, că având în vedere ritmul actual de vaccinare nu este posibil să se atingă cifra de 5 milioane de persoane vaccinate anti-Covid-19 cu ambele doze de ser până la 1 iunie, însă se va atinge un prag de 5 milioane de vaccinaţi cu prima doză la mijlocul lunii viitoare. „Este posibil ca până la mijlocul lunii iunie să avem cinci milioane de persoane care sunt vaccinate cu prima doză. Pentru a atinge imunizarea completă, este nevoie de două doze şi de un anumit interval de timp scurs de la a doua doză. Nu este posibil în acest ritm de vaccinare să ajungem la 5 milioane până în luna iunie, până la mijlocul lunii iunie, dar este posibil să ajungem la 5 milioane cu prima doză şi prima doză conferă un oarecare grad de protecţie”, a afirmat ministrul Ioana Mihăilă, în emisiunea Insider Politic, la postul Prima TV.

Totodată, ea a arătat că este posibil să fie atins obiectivul de 10 milioane de persoane cu două doze vaccinate până la 1 septembrie sau 10 milioane cu o singură doză până la 1 august. „Dacă ritmul de vaccinare ţine pasul cu ritmul de distribuţie şi de aprovizionare cu vaccinuri, da. Dar ritmul de vaccinare din păcate nu este dependent doar de aprovizionarea cu vaccinuri, care a început să aibă un trend destul de bun şi în creştere (…) Acum avem suficiente vaccinuri, avem suficiente centre de vaccinare, am început de săptămâna asta şi vaccinarea la medicii de familie şi îmi încurajez colegii medici de familie, chiar dacă nu sunt dintre cei 3.000 înscrişi, să înceapă să se înscrie pentru a primi vaccinurile şi pentru a vaccina în comunitate. Extindem şi locurile şi ne adresăm şi altor categorii şi populaţionale, dar şi de profesionişti care să poată să fie vaccinaţi şi, respectiv, să vaccineze tocmai cu scopul de a creşte şi ritmul de vaccinare, pentru că în momentul acesta vaccinuri avem”, a declarat ministrul Sănătăţii.

De asemenea, întrebată dacă ea crede că statul trebuie să ofere cetăţenilor bani ca să se vaccineze, Ioana Mihăilă a răspuns „cea mai mare răsplată pentru vaccinare e liniştea pe care o simţim după ce ne-am vaccinat”, iar această linişte ar trebui să fie un motiv suficient pentru fiecare dintre noi.

Întrebată când se va putea renunţa la purtarea măştii de protecţie, ministrul Sănătăţii a reiterat că din discuţiile purtate cu premierul Florin Cîţu a fost stabilit ca un termen în acest sens să fie 1 august, dar se ia în calcul ca decizia cu privire la această măsură de relaxare să poată să fie şi corelată la nivel local şi cu numărul de persoane vaccinate la nivelul fiecărei localităţi.

Mihăilă a menţionat şi că nu doreşte să afirme că persoanele vaccinate ar trebui să aibă mai multe drepturi decât cele nevaccinate, însă cu siguranţă ar trebui să aibă mai multe beneficii în privinţa revenirii la activităţile de dinainte de pandemie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: