> Primăria fusese obligată anterior de Garda de Mediu să salubrizeze zona
Garda de Mediu Suceava a informat vineri, 16 aprilie, că a depistat depozitări ilegale de deşeuri pe teritoriul comunei Şcheia.
„Ca urmare a sesizărilor înregistrate la Comisariatul Judeţean Suceava al Gărzii Naţionale de Mediu, privind abandonările ilegale de deşeuri şi incendierea acestora pe teritoriul administrativ al comunei Scheia, comisari din cadrul Gărziii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Suceava au efectuat verificări în teren, constatând că aspectele semnalate se confirmă” se precizează în informarea transmisă presei.
Instituţia a precizat că anterior s-au trasat măsuri autorităţilor din Şcheia ca, până la data de 19 aprilie a.c., să salubrizeze toate zonele afectate de abandonări de deşeuri de pe teritoriul comunei. Totodată, Poliţia Locală a fost obligată să monitorizeze teritoriul administrat pentru a preveni eventualele incendieri.
Pentru deficienţele constatate anterior, Primăria Şcheia a fost sancţionată cu şase amenzi.
Garda de Mediu a precizat că, în cazul nerealizării măsurilor până la data stabilită, Primăria Şcheia riscă noi amenzi. (N.B.)
























Comentarii