Managerul SJU Suceava, Alexandru Calancea:

Ne-am lăsat prea mult călcaţi în picioare şi n-am avut încredere suficientă în noi

> Se vede în momentul de faţă că populaţia a înţeles, se vede că populaţia ştie să respecte, populaţia s-a sacrificat şi iată că astăzi Suceava este pe un loc fruntaş

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, dr. Alexandru Calancea, a declarat la News Bucovina că este încrezător că Suceava îşi va reveni, sem-nalul fiind că judeţul este singurul din ţară cu o incidenţă de sub un caz la mia de locuitori şi că şi-a învăţat lecţia dură a acestei pandemii. Dar crede că în urmă cu un an măsurile luate în Suceava au fost prea dure.

„Am speranţa aceasta că Suceava îşi va reveni şi că Suceava îşi va arăta adevărata faţă. Cred că este momentul să avem mai multă încredere în noi, să fim corecţi cu ceea ce facem, pentru că rezultatele apar” a spus Calancea.

El a recunoscut că Suceava a avut un an 2020 tragic, cu evenimente pe care nimeni nu  mai doreşte nici să le rememoreze şi nici să le repete.

Alexandru Calancea a evitat să comenteze deciziile din acel moment, dar consideră, din punctul său de vedere, ca om, că, într-adevăr, au fost măsuri prea dure pentru Suceava.

„Am exagerat cu toţii, a fost un început al acestei pandemii greu pentru fiecare. Nu ştiam la ce să ne aşteptăm. Au fost măsuri drastice, poate prea dure, nu pot să comentez, dar cred că nejustificat Suceava a fost îngenunchiată în acel moment” a declarat managerul SJU Suceava.

El a subliniat că acum Suceava este singurul judeţ „cu verde” din ţară, ceea ce este foarte bine.

„Avem sub 1 la mie, ceea ce este un procentaj extrem de bun. Lucrul acesta se simte şi în Spitalul Judeţean Suceava, şi în spitalele Covid din judeţ. Prin funcţia de coordonator al spitalelor Covid de la nivelul judeţului Suceava pot să vă spun că aceeaşi situaţie se simte şi se vede şi la nivelul spitalelor din jur, mai puţin spitalul din Vatra Dornei, unde este o zonă cu o rată de infectare mai mare decât cea a judeţului” a spus Calancea.

Managerul SJU Suceava a subliniat că ultimul an a fost foarte greu, un an în care colegii săi au muncit până la epuizare.

„Foarte puţine ajutoare am primit din partea celor care erau îndreptăţiţi să o facă. Avem şi în perioada actuală foarte puţini rezidenţi, 4-5 rezidenţi veniţi de la Iaşi şi Bucureşti şi voluntari care ne-au ajutat. În rest nu prea am avut. Am scos posturi la concurs, dar din păcate foarte puţini care s-au prezentat şi au şi luat aceste examene” a declarat dr. Alexandru Calancea.

El a reiterat că Suceava a fost etichetată pe nedrept în diferite feluri la acea dată.

„Eu cred că ne-am lăsat prea mult călcaţi în picioare şi n-am avut încredere suficientă în noi. Se vede în momentul de faţă că populaţia a înţeles, se vede că populaţia ştie să respecte, populaţia s-a sacrificat şi iată că astăzi Suceava este pe un loc fruntaş. Eu spun că ne vom menţine această poziţie şi este un început pentru revenirea Sucevei. Vreau să ne menţinem în această zonă de sub 1 la mie” a mai declarat dr. Calancea.

El consideră că la acea dată nu s-a ştiut gravitatea problemei…

„Nu am respectat regulile, poate că am luat-o prea uşor această pandemie şi am ajuns atunci la o rată de infectare foarte mare, lucru care se întâmplă acum în alte zone ale ţării. Dacă ar fi să comparăm, ar trebui să fie ceea ce am trăit noi atunci şi regulile drastice impuse de autorităţi ar trebui să se aplice peste tot. Nu mai contează. Eu cred că ne-am învăţat lecţia dură a acestei pandemii. Eu cred că trebuie să privim în viitor, eu cred că trebuie să privim cu încredere, iar Spitalul Judeţean Suceava este alături de toţi concetăţenii noştri pentru a depăşi aceste momente dificile ale pandemiei” a declarat Alexandru Calancea.

El a mai spus că Spitalul Judeţean Suceava trebuie să revină la normalitate, iar oamenii trebuie să-şi recapete încrederea în spital.

„Acesta a fost un deziderat al meu de la început. Eu sunt medic şi îmi doresc un act medical de calitate la acest spital. Sunt multe lucruri care ne-au stigmatizat, multe lucruri care ne-au împiedicat, multe lucruri pe care le-am făcut greşit, noi, ca oameni, noi, în calitate de cadre medicale, dar eu spun că este momentul în care să strângem rândurile, momentul în care să ne unim cu toţii pentru că, aţi văzut, doar singuri, prin forţa noastră, putem să depăşim aceste momente critice” a declarat Alexandru Calancea. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: