Aproape 5000 de elevi au susţinut prima probă din cadrul simulării evaluării naţionale

> Pentru 26 dintre ei s-a aprobat prelungirea timpului de redactare a lucrării

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Suceava a informat, într-un comunicat de presă, că la proba scrisă la limba şi literatura română din cadrul simulării examenului de evaluare naţională au participat 4977 elevi suceveni din clasele a VIII-a.

Sursa citată a menţionat că niciun candidat nu a avut temperatura peste maximul admis. De la această probă nu a fost eliminat niciun candidat.

„Conform procedurii cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor, au fost aprobate 26 de solicitări de desfăşurare a examenului în condiţii speciale (cu prelungirea timpului de lucru de 1-2 ore pentru 9 elevi, cu prelungirea timpului de lucru de o oră şi susţinerea probei într-o sală separată pentru 5 elevi şi cu prelungirea timpului de lucru de o oră şi asigurarea unui interpret mimico-gestual pentru 12 elevi)” se arată în comunicat.

Potrivit calendarului simulării examenului de evaluare naţională, proba scrisă la matematică s-a desfăşurat ieri.

Reamintim că pentru susţinerea probelor din cadrul simulării examenului de evaluare naţională s-au înscris  5364 de elevi din clasele a VIII-a din judeţ, iar organizarea şi desfăşurarea examenului are loc în 160 de centre. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI