> În judeţul Suceava s-au confirmat 62 de cazuri, ridicând la 21.690 numărul total de suceveni infectaţi
Până ieri, 11 martie, pe teritoriul României au fost confirmate 845.352 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 774.277 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, a transmis joi Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de anterioara raportare, au fost înregistrate 5.236 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (cu o rată de pozitivare de 13,6%), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Din totalul cazurilor înregistrate în ţară, Suceava prezenta 62 de cazuri noi şi o rată de infectare de 0,95 la mie.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 873 de persoane au fost reconfirmate pozitiv, judeţul Suceava înregistrând 29 de cazuri.
96 de decese şi 1.171 de bolnavi la ATI
Până joi, 21.252 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 10.03.2021 (ora 10) – 11.03.2021 (ora 10) au fost raportate 96 de decese (47 bărbaţi şi 49 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui şi Bucureşti.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 21 decese la categoria de peste 80 de ani. 95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 era 10.425. Dintre acestea, 1.171 erau internate la ATI.
Până ieri, la nivel naţional, au fost prelucrate 6.258.854 de teste RT-PCR şi 390.803 teste rapide antigenice. În anterioarele 24 de ore au fost efectuate 28.454 de teste RT-PCR (17.822 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 10.632 la cerere) şi 9.801 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 49.670 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus erau în izolare la domiciliu, iar 14.004 persoane se aflau în izolare instituţionalizată. De asemenea, 52.554 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată erau 137 de persoane. (N.B.)
























Comentarii