Cornel Cernoschi, autointitulat „urmaşul lui Ştefan cel Mare” şi „cetăţean suveran”, a ajuns din nou în vizorul Poliţiei Suceava.
Bărbatul de 42 de ani, din Dorneşti, a fost oprit în trafic în seara de 8 martie, pe DN 2H din oraşul Milişăuţi. El conducea un autoturism Daewoo Matiz cu plăcuţe de înmatriculare cu inscripţia “Cornel Cernoschi”.
Verificările au arătat că persoana are permisul de conducere anulat, iar maşina nu este înmatriculată.
După control, poliţiştii au avertizat bărbatul că nu mai poate conduce pe drumurile publice.
Cu toate acestea, Cornel Cernoschi s-a urcat în maşină şi a încercat să fugă de la poliţişti în direcţia Rădăuţiului. După o urmărire de aproximativ 3 km, maşina a fost interceptată şi stopată. Astfel, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. El este cercetat penal pentru „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” şi “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
De menţionat că bărbatul a mai fost prins conducând fără permis o maşină neînmatriculată şi cu plăcuţele confecţionate artizanal. Faptele au avut loc în luna aprilie 2020. Atunci, în loc să prezinte pentru control actele de identitate, Cornel Cernoschi le-a declarat poliţiştilor că este „cetăţean suveran”. (N.B.)
























Comentarii