Românul cu numărul 1.000.000 – vaccinat anti-Covid

O femeie de 86 de ani este persoana cu numărul 1.000.000 care a fost vaccinată anti-Covid, ieri, în România. Serul de vaccin i-a fost administrat de preşedintele CNCAV, dr. Valeriu Gheorghiţă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

De altfel, acesta a anunţat că ar urma să facă voluntariat în centrele de vaccinare anti-Covid.

Premierul Florin Cîţu, prezent la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a dat asigurări că “lucrurile vor merge mult mai rapid de acum încolo”. „Un moment la care în 27 decembrie ne uitam şi voiam să vină cât mai repede. A venit, am ajuns la persoana vaccinată cu numărul un milion. Veţi vedea că lucrurile vor merge mult mai rapid de acum încolo. Ţinta iniţială era să avem aproape un milion până la sfârşitul lunii martie. Am fost mai aproape. Ţineţi minte că spuneam că vom avea 2,4 milioane de doze la sfârşitul lui martie. Doar în martie o să primim 2,6 milioane. (…) Rămâne în continuare ţinta de a avea 10,4 milioane de români vaccinaţi la sfârşitul lui septembrie. Campania de vaccinare merge bine, suntem în Europa în top, întotdeauna suntem în primele 3 locuri, şi ne asigurăm că va rămâne aşa”, a afirmat Florin Cîţu.

În acelaşi timp, a adăugat premierul, pentru a avea o campanie de vaccinare de succes, este necesar ca regulile de protecţie sanitară să fie păstrate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: