Mărţişoarele, contagioase pentru autorităţi

Pandemia sau poate doar dorinţa reprezentanţilor de instituţii locale de a nu-şi mai bate capul cu o treabă în plus au scos şi tradiţionalul mărţişor din peisajul oraşului Suceava.

Există pentru sucevenii care confecţionează mărţişoare şi varianta vânzărilor online, dar nu este încă la îndemână celor familiarizaţi cu târgurile şi vânzarea directă.

Dacă în anii trecuţi peste 30 de comercianţi de mărţişoare solicitau şi primeau, contra taxă, autorizaţie pentru vânzarea mărţişoarelor, anul acesta, invocând respectarea normelor sanitare în pandemie, răspunsul a fost „nu” pentru toată lumea şi oriunde în oraş.

Astfel, zonele consacrate din Suceava, în special cea din faţa Complexului Comercial Bucovina, unde se aliniau, colorate şi doldora de mărţişoare, mesele producătorilor şi comercianţilor, au rămas pustii.

 Decizia municipalităţii a lovit în primul rând într-o tradiţie care i-ar mai fi putut face pe suceveni, cei puţini câţi ar mai fi cumpărat mărţişoare, să creadă încă într-o firavă normalitate a vieţii oraşului şi să nu-şi refuze bucuria de a oferi celor dragi un mic simbol al primăverii. Decizia a anulat însă şi posibilitatea producătorilor şi comercianţilor de mărţişoare, cei nu foarte mulţi care încă n-au renunţat la aceasta activitate şi care au solicitat autorizaţie de vânzare, să facă un bănuţ din munca pe care depus-o, încrezători, în ultimele luni.

Poate n-ar fi fost nevoie decât de puţină bunăvoinţă din partea autorităţilor locale ca mărţişoarele să fi existat la vânzare prin oraş, cu atât mai mult cu cât s-a revenit şi asupra deciziei penibile de a interzice anul acesta oferirea de către elevi a mărţişoarelor şi florilor de 1 şi 8 Martie.

O distanţă mai mare între mese şi respectarea normelor sanitare deja consacrate ar fi fost măsuri suficiente ca, şi în aceste vremuri grele, tradiţionalele mărţişoare să-şi păstreze, chiar şi mai redus, locul în peisajul urban, aşa cum se întâmplă de altfel în aceste zile în multe localităţi, mai mari sau mai mici, din ţară.

Târgul Mărţişorului, online

Lipsiţi de inspiraţie şi de implicare şi invocând pericolul infectării cu coronavirus au fost şi reprezentanţii Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Aceştia au renunţat anul acesta la organizarea Târgului Mărţişorului, unde meşterii populari din Bucovina ar fi avut ocazia să-şi expună roadele meşteşugurilor cu care tot judeţul se mândreşte. Anul acesta conservăm şi promovăm tradiţiile locale de Mărţişor, doar printr-un târg online (până şi numele e anapoda), variantă despre care meşterii au multe şi nu foarte bune de spus.

Poate că, şi în acest caz, deschiderea câtorva standuri la căsuţele din centrul oraşului, în care meşterul să stea singur, cu mască şi dezinfectant, şi în care să-şi poată expune şi vinde, în spaţiu bine delimitat, obiecte de creaţie proprie ar fi fost una mai responsabilă şi respectuoasă faţă de meşterii din judeţul Suceava care au câştigat bani greu sau deloc, de un an încoace.

Un loc unde mărţişoarele nu sunt contagioase

Există un loc (culmea că e spaţiu închis) unde virusul ticălos nu pare să atace la fel de periculos ca în faţa Complexului Bucovina, pe lângă Policlinica centrală, ca şi în alte câteva oaze din cartierul George Enescu, zona Mărăşeşti, pe lângă pieţele oraşului şi în alte zone în aer liber ale oraşului Suceava, unde comercianţii au vândut ani la rând, legal, mărţişoare.

Este vorba de Complexul Comercial Iulius Mall. Acolo au fost acceptate câteva standuri cu mărţişoare, aşezate la distanţă, cu vânzători cu mască, dezinfectante şi atitudine adecvată.

Irina, o doamnă care confecţionează şi vinde mici simboluri ale primăverii în mallul sucevean de 11 ani, a declarat că, deşi lumea nu stă la rând să cumpere mărţişoare, are ceva vânzare.

„E greu pentru cei care fac mărţişoare ca, după ce au băgat bani în materiale şi au muncit câteva luni la ele, să se trezească fără posibilitatea de a le vinde. Unii doar din asta trăiesc. Multe, puţine, dar măcar să poţi ieşi cu ele. Nu văd ce pericol ar fi fost dacă se păstrează distanţa, te dezinfectezi pe mâini, că doar nu se urcă om pe om la mărţişoare.

Eu vând în mall de 11 ani. Nu mai sunt vânzările de altădată, dar tot mai sunt. Acum, dacă nici nu mai interzic copiilor să dea mărţişoare la învăţători şi profesori, în weekend sigur vor fi ceva vânzări. Sperăm…”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: