Regimentul 16 Dorobanţi din Fălticeni şi bătălia de la Spătăreşti

Despre bătălia de la Spătăreşti din ianuarie 1918 au scris oameni de arme, istorici, jurnalişti. Cu toate acestea, îndrăznesc şi eu să readuc în atenţia iubitorilor de istorie locală acest moment foarte important din viaţa oraşului Fălticeni, din cel puţin două motive: mă interesează cultura şi istoria oraşului care m-a adoptat, şi al doilea, şi cel mai solid, zic eu, vreau să fac referire şi la Ciumuleşti (Vadu Moldovei), locul meu natal, cu dealul Calna, pe care încă se pot vedea tranşeele soldaţilor români, tranşee din care se trăgea cu tunul peste apa Moldovei, lucru ce mi-a fascinat copilăria şi adolescenţa. Iată ce povesteşte despre tranşeele de pe dealul Calna soldatul fruntaş Nicolae Manolea (n. 1895), care a făcut parte din Regimentul 11 Roşiori Tecuci: “Le-a făcut armata, Regimentul 16 Infanterie din Fălticeni, pentru că se aştepta să înainteze nemţii dinspre Ardeal. Printre ofiţerii care conduceau lucrarea era şi Sadoveanu, scriitorul, el avea grad de căpitan. Popota pentru ofiţeri era la Costică Ambros. În aceste tranşee a fost instalat tunul pe care-l comanda Constantin Tenciu de la Ganea. Acesta a tras în armata rusească care se retrăgea în debandadă de la Mărăşeşti. Atunci a fost dezarmată armata rusească de către armata română, aproape de Fântâna Mare. Armata rusească prăda şi da foc, pe unde trecea. Harnaşamentul ruşilor a fost transportat cu carele trase de boi până la Paşcani.”

Vreau să aduc în atenţia dvs. un mic citat emoţionant din Jurnalul de front al medicului chirurg Vasile Bianu, de la Fălticeni : “Mare panică în orăşelul nostru Fălticeni. Des de dimineaţă să svonise ştirea că vin două batalioane bolşeviste ruseşti de pe front şi că ar face revoluţie. Patrule îndoite de câte 5 şi 9 soldaţi de-ai noştri să plimbau pe strade; ici şi colo s-au instalat mitraliere. Şcoalele s-au închis; nu vedeai decât foarte rar oameni pe strade”. Trupele ruseşti cu orientare bolşevică urmăreau să înainteze până la Iaşi cu gândul de a-l detrona pe regele Ferdinand, lucru ce le-ar fi permis să jefuiască şi să pârjolească satele şi oraşele româneşti, iar Moldova să “o coase ca pe un petic” de republica sovietică. Numai că acest lucru a fost aflat de soldaţii români, de la câţiva prizonieri ruşi rătăciţi de unitatea lor, fapt ce a făcut ca Regimentul 16 Dorobanţi din Fălticeni să ceară sprijin pentru a opri trupele ruseşti ce intenţionau să treacă înarmate prin oraş în drumul lor spre Rusia. Regimentul 16 Dorobanţi cu garnizoana în Fălticeni a cerut întăriri, deoarece majoritatea efectivelor sale luptau în alte zone (Mirosloveşti, Moţca, Paşcani). Astfel, soseşte în oraşul nostru un batalion din Regimentul 27 Infanterie care nu întârzie în a lua atitudine, astfel că interacţionează cu o coloană de soldaţi ruşi ce înaintau spre Drăguşeni – Ciumuleşti – Fălticeni, venind dinspre Moţca. Trupele ruseşti erau concentrate în localităţile Spătăreşti, Dumbrăviţa şi Costeşti. În acest timp, batalioanele I şi II ale Regimentului 16 Dorobanţi din Fălticeni organizează avanposturi spre localităţile Broşteni, Drăguşeni, Oniceni, Ciumuleşti, pentru a-i dezarma pe soldaţii ruşi care distrugeau tot ce întâlneau în cale, populaţia civilă având multe de suferit din cauza jafurilor bolşevicilor. Aceştia voiau să-şi continuie drumul spre ţara lor, însă înarmaţi şi dedându-se la fapte reprobabile. “La orele 1.00, conform ordinului Brigăzii 14 Infanterie, Batalionul I a plecat la Ciumuleşti pentru a acorda sprijin Regimentului 2 Grăniceri, care se găsea în dificultate fiind atacat de forţe superioare ruse. În marşul său spre localitatea Ciumuleşti, Batalionul I a dezarmat toate trupele ruse aflate în localităţile Oniceni, Forăşti şi Ruşi. Manevra a avut succes, deoarece a împiedicat sporirea trupelor ruse care atacau Regimentul 2 Grăniceri”.

Cea mai mare şi cea mai importantă bătălie dusă de Regimentul 2 Grăniceri (avându-l în frunte pe comandant colonel Dumitru Rădulescu, cel care mai târziu a fost numit cetăţean de onoare al oraşului Fălticeni) împotriva ruşilor, pentru ca aceştia să nu intre în oraşul Fălticeni, a avut loc la Spătăreşti, în data de 27-28 ianuarie 1918 pe stil nou, respectiv 14-15 ianuarie, pe stil vechi. Ruşii intenţionau să jefuiască oraşul, să-i dea foc şi să-l dărâme. În data de 14/27 ianuarie, la ora 10 dimineaţa, trupe ruseşti înaintează spre Fălticeni, fără a depune armele. Tratativele purtate de români rămân fără succes şi, drept urmare, Batalionul II al Regimentului 2 Grăniceri taie calea ruşilor la Spătăreşti, pe direcţia Şoldăneşti – Ciumuleşti – Fântâna Mare – Bogdăneşti: “Înainte de amiazi s-au prezentat la Comandamentul local al trupelor române doi delegaţi ruşi, ca să ceară permisiunea de a trece prin Fălticeni a unei divizii, compusă cam din 8000 de oameni, ca să treacă cu armele, având să meargă mai departe spre Rusia. Nedându-se această permisiune, de frica unei surprinderi neplăcute, delegaţii s-au înapoiat la divizia lor, care se afla între satele Dumbrăviţa şi Spătăreşti, şi comunicându-i aceasta, sfatul diviziei a hotărât să se îndrepte cu forţa spre oraş şi să-l treacă prin sabie şi foc.” La ora 11.45, şoseaua Ciumuleşti – Fălticeni se umple de ruşii care veneau dinspre satul Dumbrăviţa. Deşi ai noştri trag doar focuri de avertisment, ruşii ripostează în plin, deci nu mai era cale de întoarcere, soldaţii români contraatacând la baionetă, lupta corp la corp fiind îndârjită şi încrâncenată. Batalionul din Regimentul 16 care s-a instalat pe dealul de la Ciumuleşti, la ora 7.30 (15 ianuarie), este nevoit să deschidă focul asupra satelor Dumbrăviţa, Cămârzani şi Bogdăneşti, care erau pline de soldaţi ruşi. Ruşii vor să fugă spre Bucovina, însă sunt opriţi de români la Mălini şi Cornu Luncii. Temându-se că în faţă îi aşteaptă alte trupe româneşti, ruşii se predau după 12 ore de luptă crâncenă. “În dimineaţa zilei de 15 ianuarie 1918, Batalionul I al Regimentului 16 Dorobanţi a primit ca întărire Bateria 9 din Regimentul 25 Artilerie. Aceasta a ocupat o poziţie de tragere situată la nord-vest de localitatea Ciumuleşti, cota 394, având ca obiective localităţile Bogdăneşti, Dumbrăviţa, Cămârzani şi satele limitrofe, care erau pline de coloane ruse gata de marş. Cu o companie şi două secţii de mitraliere a fost ocupat centrul de rezistenţă de la nord-vest de dealul Ciumuleşti, cota 394 şi cu un pluton din cea de-a doua companie şi o secţie de mitraliere dealul de la nord-est de Ciumuleşti, cota 459”.

Dezarmarea trupelor ruseşti, care au avut mari pierderi (cca 150-200 de morţi), a durat timp de 5 zile, vreme în care li s-au confiscat puşti, revolvere, mitraliere, săbii, baionete, cutii cu cartuşe, tunuri, focoase, dinamită etc. Tot armamentul a fost transportat sub pază strictă la Paşcani. Dna prof. Virginia Bîrleanu, din Vadu Moldovei, mi-a povestit, ştiind acest lucru de la bătrâni, că armamentul a fost dus la Paşcani cu carele trase de boi. Soldaţii ruşi sunt urcaţi în trenuri şi trimişi în ţara lor. La Spătăreşti a avut loc o victorie tactică a soldaţilor români: în cele trei atacuri succesive ale ruşilor, aceştia au fost lăsaţi să se apropie la cca. 200 de metri, apoi soldaţii români apărători ai Fălticeniului au ripostat în forţă. La ultimul atac, soldaţii noştri s-au luptat cu baionetele. Regimentul 2 Grăniceri a avut doar 14 morţi şi 87 de răniţi grav şi uşor, militarii români fiind înmormântaţi în cimitirul din Tâmpeşti-Fălticeni şi la Tg. Frumos. Serviciul religios a fost oficiat de către preotul regimentului, Gh. Ionescu. Tot de la dna prof. Virginia Bîrleanu ştiu că în bătălia de la Spătăreşti a murit Constantin Tenciu din Ciumuleşti-Ganea, tatăl lui Gavril Tenciu.

Ceea ce mai aflăm despre localitatea Ciumuleşti este că în data de 22 februarie 1918, Regimentul 16 Dorobanţi din Fălticeni pleacă din satele Mălini şi Capu Codrului spre localitatea Cotârgaşi, urmând traseul prin “Negoteşti – Ciumuleşti – Fântâna Mare şi Baia”. Din toate aceste sate au fost alungaţi ruşii, care erau cu sutele.

Cu toţii suntem întâmpinaţi la intrarea dinspre Spătăreşti în oraşul Fălticeni de statuia Grănicerului care stă îngenuncheat şi cu mâna streaşină la ochi scrutează zările, veghind zi şi noapte. Primarul oraşului Fălticeni în anul 1922 era Vasile Ciurea. Acesta, împreună cu Ioan Mazere şi un comitet format din personalităţi ale oraşului, a hotărât ca în memoria luptei de la Spătăreşti să se ridice un monument, lucru ce s-a şi întâmplat. Urmaşii au fost, deci, conştienţi de importanţa acestei victorii: nu numai că a fost salvat oraşul de pe Şomuz de la distrugere, dar a fost salvat şi sudul Bucovinei, căci ruşii urmăreau să facă joncţiunea trupelor lor din Moldova şi Bucovina la Fălticeni. Monumentul Grănicerului de veghe a fost realizat de sculptorul Theodor Burcă din Bucureşti, spre veşnica pomenire a acelor momente şi spre neuitarea bărbăţiei şi curajului românilor!

LENUŢA RUSU,

Fălticeni

N.a. Informaţiile cuprinse în articol provin şi din următoarele surse: > AMR, fondul Regimentul 16 Infanterie, nr. 1037, dosarul nr. 3/ 1877-1931; > Bianu, Vasile, Jurnal de front – Însemnări din Răsboiul României Mari, Institutul de Arte Grafice „Ardealul”, Cluj, 1926; > Costăchescu, Vasile, Istoria oraşului Folticeni, Ed. Tipografia Românească C. Popovici, Folticeni, 1941; > DJANS, fondul Primăria oraşului Fălticeni (1850-1950), nr. 136, dosarul 3/ 1922; > Mircea, Ionela, Despre activitatea preoţilor militari în timpul Primului Război Mondial, în APVLVM, nr. 2, Alba-Iulia, 2006; > Nistoreasa, Vasile, Fălticeni-repere în timp, Ed. Accent Print, Suceava, 2007; > Nuţu, Ilie, Istoria Regimentului 16 Dorobanţi din Fălticeni (1877-1946), Ed. Lidana, Suceava, 2018; > Sandu, M. Vasile, Monografia satului Vadu Moldovei (fost Bărăşti-Ciumuleşti), 1995.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI