Suceava

Amenzi şi persoane evacuate dintr-un restaurant deschis la ora 1 noaptea

> Inclusiv reclamantul a fost amendat, pentru că nu avea declaraţie prin care să-şi justifice prezenţa

Poliţia Suceava a fost sesizată sâmbătă, la ora 1.04, de un bărbat, că un restaurant din apropierea IPJ Suceava este deschis şi nu sunt respectate măsurile contra Covid-19.

În urma verificărilor s-a constatat că în interiorul localului erau prezente aproximativ 10 persoane care consumau băuturi alcoolice şi mâncare la mese, situaţia fiind observată de pe terasă, prin geamul care îl desparte de aceasta, deoarece uşa de acces în local era încuiată din interior şi nu s-a permis accesul poliţiştilor.

În interior erau prezenţi şi angajaţi îmbrăcaţi în uniforma localului. Administratorul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a refuzat să se legitimeze şi a avut o atitudine vulgară faţă de organele de poliţie.

Mai mult, pe terasa localului au fost identificate două persoane care au declarat că au fost în interiorul restaurantului.

Poliţiştii au luat legătura cu cel care a sesizat situaţia, care a afirmat că şi el a fost în local şi a făcut consumaţie, după care a ieşit şi a sunat la 112, sesizând că restaurantul este deschis.

Ca urmare, poliţiştii au aplicat o amendă de 1.000 lei administratorului restaurantului, care a mai fost amendat şi cu 500 de lei pentru că nu a prezentat declaraţia pe propria răspundere privind prezenţa în acel loc şi cu 500 de lei pentru refuz de legitimare.

Au fost sancţionaţi cu 500 de lei şi cel care a sesizat situaţia, dar şi alte două persoane identificate pe terasa localului.

Toate persoanele au fost evacuate din restaurant. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: