Masa în familie

Cândva, masa în familie era un ritual. Membrii familiei – cu mic, cu mare – se strângeau la masă la o oră anume. Cineva gătea pe vremea aceea, altcineva făcea piaţa. Copiii cumpărau pâine. Toată lumea avea o treabă, fiecare fiind implicat într-o activitate anume. Şi toată povestea aceasta izbutea să creeze impresia „de a fi împreună”, uniţi.

În jurul mesei se ţesea o comunicare mai bună, o anumită stare de empatie, poate chiar ieşea din mâncărurile aburinde, cu mirosuri delicate, gustul dulce al iubirii. Vremurile noi ne-au luat parcă şi vraja „mesei în familie”. Nu mai avem timp să ne aşteptăm unii pe ceilalţi, programele noastre sunt atât de diferite, încât ţi s-ar lungi urechile de foame dacă ai avea curajul să-l aştepţi pe cel care lucrează până la miezul nopţii. În plus, nu mai sunt nici gospodinele atât de preocupate de „căldura mesei în familie”, fiindcă nici ele nu mai au timp. Gospodinele se mulţumesc adesea să pună în tigaie un cartof la prăjit sau să ia nişte delicatese împachetate frumos, care ies calde din cuptorul cu microunde. Mănâncă fiecare cum poate, când poate şi pe unde poate. Sunt vremuri de „fast-food”, de mâncat în picioare, în pas alergător. Ce-o da Dumnezeu! Ne îndopăm şi noi, precum occidentalii, cu sendvişuri calde… numai fizic. Căci, înăuntru, lipseşte căldura şi magia mesei în familie. Şi asta ne îngraşă fizic şi ne îmbolnăveşte sufleteşte puţin câte puţin. Căci nu-i vorba aici despre absenţa caloriilor sau mai degrabă despre o acumulare a lor, ci despre o sensibilă urmă de dezintegrare, de separare, de răceală afectivă. Gospodina nu mai pune în pregătirea mesei tot ce are mai frumos şi mai bun în sufletul ei, fiindcă acum are grija salariului şi a locului de muncă, mai mult decât a familiei. Mai mare şi mai dureroasă este spaima că vor fi reduse de la locul de muncă prin restrângerea sau închiderea activităţilor din cauza acestui virus nemilos, care nu numai că îmbolnăveşte, dar ia şi numeroase vieţi.

Bărbatul vine prea târziu acasă – s-a emancipat şi el cumva –, ştie să-şi încălzească ciorba singur şi se simte în largul lui când mănâncă ceva direct din frigider, fără fasoane şi ritualuri. Libertatea de a mânca, generată de dispariţia mesei în familie, nu are virtuţi pe care să le dorim prea mult. Căci ea este una dintre libertăţile perverse, care îi permite oricui să mănânce cu mâna, pentru a-i lua, în schimb, afecţiunea, iubirea, sentimentul comuniunii. Familiile în care oamenii nu se mai întâlnesc la aceeaşi masă, au membri care trăiesc sentimentul separării şi dorinţa de a căuta undeva, în lumea aceasta, un mediu ceva mai afectuos, mai ospitalier.

Fiecare om, în sufletul său, tânjeşte după bucatele cu mirosuri îmbietoare, care evocă clipele plăcute petrecute în copilărie. Cine nu-şi aminteşte de mirosul cozonacilor calzi, al plăcintelor aburinde, cine nu absoarbe cu nesaţ mirosul ciorbei făcute de mama ori de câte ori o altă ciorbă este servită, cu aceeaşi dragoste, la o altă masă! Este în ritualul mesei felul în care, inconştient, ne întoarcem la copilărie şi în căminul care ne-a dat energia de a lupta, de a iubi, de a râde, de a reuşi în viaţă. Mesele din familie erau energia noastră. Nu fastul, felurile de mâncare, nu fripturile cât mai consistente au o greutate în inima noastră, ci energia din ele, care ne face mai veseli, mai comunicativi, mai dornici de a crea şi de a avea legături cu alţi semeni.

Cine nu primeşte pe nimeni la masă se izolează, respinge legătura magică ce se creează în jurul „mesei”. Acestui om îi lipseşte prietenia, dar se alege cu singurătatea. În mod asemănător, când în familie dispare magia întâlnirilor de la masă, familia pierde comunicarea, se pierde pe ea însăşi în noianul fierbinte al vremurilor care iubesc „fast-foodul”. Dar aici sunt graba, stresul, dezintegrarea, adică tot singurătatea, dar aceea a omului pierdut în mulţime. Masa în familie nu este, iată, doar un obicei steril, ci matca şi forţa familiei, a sentimentului de iubire care se exprimă şi la prânz, şi seara, şi dimineaţa…

În decursul unui an cinstim două sărbători sfinte: Sărbătorile de iarnă şi Sfintele Paşti. Apoi se ivesc aniversări, pensionări, alte evenimente în familie când, obligatoriu, oriunde s-ar afla, membrii familiilor aniversate vin cu emoţii pentru a participa la astfel de evenimente.

De aceea, în fiecare an, este o aglomeraţie la graniţe cu „stranierii”. Fie că vin copiii în ţară la părinţi, fie că se duc părinţii în ţară străină la ei, să ia masa la zi de sărbătoare împreună.

Pentru prima dată molima nestăvilită a adus o nemărginită tristeţe, singurătate, îngrijorare, spaimă, în loc de bucurie şi speranţă într-o viaţă liniştită, normală şi ceva mai bună decât cea trecută!

ARTEMIZIA GHEORGHI,

Brodina

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: