Direcţia

Cum pui întrebările, (cam) aşa ţi se răspunde…

O recentă cercetare Avangarde arată că 79% dintre respondenţi nu (mai!) vor lockdown (…carantină generalizată). Ca şi cum aşa s-ar pune problema. Dar 35% declară că vor să se vaccineze contra SARS-CoV-2, în timp ce un pic mai mulţi, 39% zic că n-au încredere în informaţiile care le-au fost puse la dispoziţie, până de curând, pe acest subiect. De reţinut! Mulţi (zic eu), 77%, vor ca şcolile să se deschidă de la 8 februarie (asta fiind o dată avansată de guvern şi preşedinte); aş presupune că aici au răspuns şi cadre didactice, şi părinţi, şi bunici, plus fel de fel de alte persoane îngrijorate de starea învăţământului la vreme de epidemie… Într-o altă ecuaţie de sezon, 44% au zis că aprobă, „dacă e nevoie”, o eventuală restructurare a administraţiei, aceasta însemnând concedieri „la stat”; e limpede că nu tocmai bugetarii vor fi fiind de această opinie… Şi nu în cele din urmă, ca să vedeţi cât e partea plină a paharului, 15% dintre respondenţi au zis că România se îndreaptă în această perioadă într-o direcţie bună. Înţelegând noi că direcţia favorabilă e aia care este, cum o fi fiind. Însă 73% cred viceversa, că ţara a luat-o razna. Dar să înţelegem şi că ei, majoritatea aceasta, ar şti încotro e bine? Aşa ceva chiar nu reiese din sondaj, căci cum pui întrebările, aşa ţi se răspunde… Ce-ar fi ca fiecare în parte să fie întrebat ce-ar dori? O aşa întrebare este din start exclusă, prea puţini primesc ceea ce-şi doresc. Să fie aceia, astăzi, 15%?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: