Ieri, la Palatul Administrativ

Întâlnire cu reprezentanţi din industria forestieră, pe fondul recentelor tensiuni

> Prefectul a solicitat camere de monitorizare a transportului de lemn de la ieşirea din pădure, dar şi puncte de control al greutăţii mijloacelor de transport

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a solicitat, luni, la o întâlnire cu reprezentanţii industriei forestiere, adoptarea mai multor măsuri pentru limitarea tăierilor ilegale, dar şi o mai bună comunicare pentru eliminarea unui climat tensionat, creat de unele acţiuni „care nu au alt rol decât exacerbarea unor aspecte punctuale”.

Asociaţia Forestierilor din România – ASFOR, în calitate de organizaţie patronală şi profesională a operatorilor economici din domeniul exploatărilor forestiere şi industrializării lemnului, a solicitat prefectului o întrevedere în care să fie analizată situaţia din sectorul forestier de la nivel judeţean, în special pe linia acţiunilor instituţiilor publice cu atribuţii în domeniul de prevenire şi combatere a delictelor silvice.

Astfel, prefectul a convocat la Palatul Administrativ o întâlnire a factorilor implicaţi în sectorul forestier din judeţ.

La întâlnire au participat reprezentanţi ai Asociaţiei Forestierilor din România – ASFOR (preşedintele ASFOR, Ciprian Dumitru Muscă, Arion Constantin – membru în Consiliul Director şi preşedinte al Sucursalei Suceava, Vasile Varvaroi, Emil Gheorghe – membru în Consiliul Director), agenţi economici din domeniul exploatării şi ai industrializării lemnului, reprezentanţii Direcţiei Silvice Suceava (directorul comercial, Cătălin Diaconescu, şi şeful Biroului pază păduri, Cezar Tulbure), ai Gărzii Forestiere Suceava inspectorul-şef, Mihai Găşpărel), precum şi reprezentanţi ai instituţiilor care asigură ordinea şi siguranţa publică: Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Bogdan Vodă” Suceava.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii, discuţiile s-au axat pe identificarea de soluţii pentru armonizarea activităţilor celor implicaţi, în vederea eliminării tăierilor ilicite, creşterea transparenţei în domeniul exploatării şi industrializării lemnului din judeţ şi asigurarea unui climat de siguranţă pentru mediul de afaceri, cu implicaţii benefice pentru mediul social şi cel economic.

Recunoscând importanţa sectorului forestier pentru judeţ, „prefectul a solicitat factorilor implicaţi să asigure o comunicare interinstituţională eficientă, pentru eliminarea unui climat tensionat creat de unele acţiuni care nu au alt rol decât exacerbarea unor aspecte punctuale şi care nu caracterizează întregul sector al exploatării şi industrializării lemnului”.

Referitor la acest aspect, preşedintele ASFOR, Ciprian Dumitru Muscă, a precizat că sectorul de exploatare şi industrializare a lemnului participă activ la viaţa economică a judeţului, dar şi la nivel naţional, contribuind cu peste 3,5% din PIB. În opinia ASFOR, pădurea şi exploatarea raţională a lemnului constituie o resursă care trebuie să contribuie activ la dezvoltarea României.

Conform datelor prezentate de reprezentanţii ASFOR, în judeţul Suceava se recoltează anual 2,5 milioane mc materiale lemnoase. La aceasta se adaugă cca. 1,2 milioane mc importaţi şi procesaţi pe plan local.

Tot conform calculelor realizate de către ASFOR, volumul de lemn constatat, în primele 9 luni din an, ca fiind fără provenienţă legală, în judeţul Suceava, este de 0,29% din volumul recoltat legal (7150 mc material lemnos confiscat în perioada ianuarie-septembrie 2020).

Reprezentanţii ASFOR, agenţii economici din domeniul lemnului prezenţi la discuţii au precizat că susţin transparenţa totală a activităţilor din silvicultură şi exploatări forestiere, precum şi implicarea cetăţenilor în campanii de sesizare a unor derapaje cu privire la activitatea din domeniu, dar într-un cadru legal şi procedural, de natură a permite realizarea unui control eficient, fără blocarea activităţii economice.

Reprezentanţii ASFOR au subliniat că asociaţia deţine expertiza necesară pentru a ajuta la implementarea de soluţii care să permită îndeplinirea unor obiective comune.

În vederea creşterii nivelului de supraveghere a activităţii în silvicultură şi exploatări forestiere, dar şi a încrederii cetăţenilor în modul în care se desfăşoară activitatea în domeniul forestier, luând în considerare punctele de vedere exprimate, prefectul judeţului a solicitat structurilor silvice să analizeze implementarea mai multor măsuri. Moldovan a propus instalarea de camere de monitorizare a transportului de lemn la ieşirea din pădure şi pe drumurile publice, în nodurile cu tranzit mare de transporturi cu material lemnos, puncte de control al greutăţii mijloacelor de transport de material lemnos, măsură care trebuie extinsă la toate mijloacele de transport greu, dar şi program de lucru la pădure cu monitorizarea şi asumarea de către administrator a cantităţilor de lemn care pleacă din fond forestier.

Totodată, prefectul şi-a exprimat disponibilitatea de a crea cadrul necesar punerii în practică a oricărui demers de natură să îmbunătăţească activitatea instituţiilor statului cu reprezentare la nivel judeţean, cu implicare în sectorul forestier. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: