„Educaţia este ca eleganţa”

În cadrul unei recente ceremonii online, numele Danielei-Mihaela Neamţu, absolventă a Şcolii Doctorale de la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, s-a auzit alături de cel al acad. Răzvan Theodorescu, al regizorului Stere Gulea sau al criticului de artă Marina Constantinescu. Academia Română, care a decernat premiile sale pentru anul 2018, a apreciat că lucrarea universitarei sucevene este una dintre „cele mai reprezentative creaţii ştiinţifice şi culturale româneşti realizate sau publicate în anul 2018” şi i-a acordat Premiul „Victor Slăvescu”, în domeniul Ştiinţe economice, pentru teza sa de doctorat, publicată în 2018 la Editura Economică, Bucureşti.

Despre ea – în puţine cuvinte – şi despre recompensă – în mai multe – am vorbit cu asist. univ. dr. Daniela-Mihaela Neamţu, un om conştient de valoarea premiului obţinut, care a reconfirmat valoarea şcolii doctorale sucevene, dar modest şi cu picioarele pe pământ. A fost o discuţie „cu sufletul pe tavă şi cu inima deschisă” cu un dascăl, cum îi place să îşi spună, a cărui menire în viaţă este educaţia.

Şi nominalizarea este un lucru mare

Ca să mă exprim academic, telefonul prof. univ. dr. Valeriu Ioan-Franc, membru corespondent al Academiei Române, a luat-o ca din oală pe Daniela-Mihaela Neamţu. „Doctorandul anului 2015” fiind, ea mai avusese, iată, parte de recunoaşteri ale eforturilor depuse pe plan academic, dar telefonul prin care distinsul economist a anunţat-o că s-a decis să îi propună lucrarea „Educaţia, vector al dezvoltării socio-economice”, pe care o găsise publicată la o editură prestigioasă, spre nominalizare în vederea obţinerii unui premiu din partea Academiei Române, a uimit-o peste măsură. Desigur că ştia câte ceva despre Academie, dar nu gândise că numele său ar putea fi alăturat în vreun fel acelui simbol al spiritualităţii.

 „Deşi s-a prezentat şi mi-a spus pe nume, eu chiar am crezut ca a greşit numărul de telefon” glumeşte. Vestea că domnia sa este cel ce nominalizează şi propune spre evaluare cărţile editate în 2018 pentru premiul Aca-demiei Române în domeniul Ştiinţe economice i-a stârnit uimire şi emoţii. Despre procedurile de nominalizare şi acordare a premiilor nu ştia mai nimic şi nici nu îndrăznea să ţintească vreunul.

Prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean, prorector al universităţii sucevene, preşedinta comisiei în faţa căreia şi-a susţinut doctoratul, i-a scris referatul de carte care, împreună cu cele trei exemplare din lucrarea sa de doctorat, au luat drumul Bucureştiului. „Am şi acum în portofel hârtiuţa care dovedeşte că am trimis coletul” îşi aminteşte, după care, curioasă, a început să se documenteze pe internet despre proceduri de acordare a premiilor, criteriile care se urmăresc atunci când se evaluează o lucrare, despre premiile anilor trecuţi, despre personalităţile care le-au primit.

„Cu cât înaintam în informare şi în căutare, cu atât aveam un ghem în inimă, de emoţie”, cu atât mai mult cu cât domnul academician îi atrăsese atenţia că „şi nominalizarea este un lucru mare”, deci era cazul să se bucure.

Nume mari, onorate cu premiile Academiei Române

Ce sentiment poţi avea când constaţi ce nume ilustre au fost anul acesta premiate de Academia Română? „Primul nume pe care l-am găsit acolo a fost cel al lui Gheorghe Zaman – a obţinut Premiul „Virgil Madgearu” –, despre care ştiam că este membru al Academiei Române de ani buni, personalitate de mare ţinută ştiinţifică, cercetător, profesor. La aceeaşi secţiune unde cartea sa a fost premiată a găsit numele viceguvernatorului Băncii Naţionale, ceea ce a făcut ca emoţia să-i crească.

„Ştiu, înţeleg, desigur, greutatea premiului, sunt conştientă de asta. Dar sunt un om modest şi am un mare respect pentru personalităţile care au fost recompensate de Academia Română cu premii pentru ca să uit cine sunt.”

Sunt dascăl, fac educaţie din pasiune

Daniela-Mihaela Neamţu este absolventă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Suceava, pe care l-a absolvit în 1995, secţiunea Pedagogie, după o perioadă de studiu de cinci ani. „Cinci ani în care am studiat, între altele, gramatica limbii române, pedagogie generală, pedagogia copilului, pedagogie preşcolară, psihologie, plus metodica de predare a fiecărui obiect în parte, cu particularităţile lui. Mi-am spus, la un moment dat, că după ce am studiat cinci ani este timpul şi trebuie să îmi deschid mintea şi către o altă arie de studiu. Am vrut să studiez dreptul, la Suceava nu era o facultate unde aş fi putut face asta, deci am intrat, cu examen, la Iaşi, la Facultatea de Drept. După primul an am decis să mă transfer la Suceava, dar cum Suceava nu avea specializarea Drept, am ales Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, facultate pe care am terminat-o în 2002, cu specializare «administraţie publică»”.

S-a întors la catedră: „Dascăl am fost, aşa îmi place să spun”, dascăl la Grădiniţa Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, acolo a profesat 24 de ani. După ce a terminat concediul de creştere al celui de al doilea copil, „am simţit că trebuie să fac ceva şi pentru mine” şi am fost acceptată la doctorat. „Nu am făcut doctoratul ca să-mi echivalez gradele didactice, la catedră fiind, mi-am continuat evoluţia conform standardelor: trei ani de definitivat, doi ani gradul II, trei ani gradul I, astfel că în anul 2007 aveam gradul didactic I, nivelul maxim pe care poţi sa îl atingi în învăţământul preuniversitar”.

A educat generaţii de copii pe care i-a reîntâlnit adulţi, la universitate: „Prima generaţie am regăsit-o, făcând ochii mari, la master şi mi-a plăcut ce am găsit. Pe alţii i-am primit la trei ani, i-am lăsat la şapte – sper eu cu un bagaj destul de bun să pornească în viaţă, şi i-am regăsit la licenţă. I-am recunoscut din prima şi am depănat amintiri de pe vremea când plângeau după mamele lor, cu nasul umed.”

Fascinată de comunitatea academică

„M-am înscris la doctorat pentru că eram pur şi simplu fascinată de comunitatea academică. La vremea studenţiei mele nu simţeam relaţia student-profesor ca pe un parteneriat, cum se întâmplă acum”. Profesorul era cel spre care rar îndrăznea să ridice ochii şi tot rar îi adresa întrebări, „îngheţam” şi „nu respiram” în faţa lor, acestea fiind expresia respectului pe care îl avea pentru ei. Fascinată eram şi faţă de volumul şi calitatea informaţiilor pe care le primeam de la ei pe parcursul cursurilor.

 „Am iubit lumea asta, o preţuiesc, o stimez şi o iubesc foarte mult, cu bunele şi cu mai puţin bunele ei. Doctoratul a fost o perioadă minunată, în care am participat la numeroase conferinţe, am avut extraordinar de multe de învăţat, mai ales de la coordonatorul meu ştiinţific, prof. univ. dr. Valentin Hapenciuc, căruia nu voi înceta vreodată să-i mulţumesc pentru sprijin, pentru încredere. Eu veneam dintr-un mediu preuniversitar, or la doctorat erau preponderent, cei care lucrau în învăţământul universitar, deci cunoşteau foarte bine în ce constă un demers academic, ce înseamnă cercetare propriu-zisă, nu fundamental teoretică, ci cercetare empirică, erau lucruri total necunoscute pentru mine. Ce să citeşti şi cum să scrii, de la virgulă la punct, de la topica frazei până la cuvinte care nu se folosesc în construcţia ei, reguli gramaticale, sintaxa frazei, atât de atent şi de vigilent era domnul profesor, a cărui capacitate de analiză şi de sinteză m-au uimit şi m-au impresionat.”

Ţine să precizeze că „domnul profesor a fost sever, dar de o severitate nu rece, ci caldă” şi că a învăţat-o să pună preţ atât pe formă, cât şi pe fond, pe consistenţă. „Era exclus să baţi câmpii cu domnia sa”, râde.

„Te rog să citeşti”

„În primul an de doctorat am făcut fişe de lectură, scrise de mână, cu fotocopia cărţii, a cuprinsului şi a încheierii, am avut o listă bibliografică obligatorie, piatra de temelie a unui doctorand în primul an. După care am început să scriem noi, să facem rapoarte de cercetare, să ne aducem contribuţia proprie.”

Recomandarea sa era să mergem în săli de lectură. „Te rog să citeşti, ne spunea tot timpul şi asta am şi făcut, în bibliotecile centrelor universitare mari, în alte biblioteci, unde am fost să caut informaţii.”

Aşa „a dus-o destinul” în sala „Victor Slăvescu”, acel Victor Slăvescu al cărui nume stă scris pe recentul premiu primit: „Trei zile şi trei nopţi am stat cu capul pe un birou şi am citit nenumărate teze, cărţi, tot ce am găsit acolo pe tematica mea de cercetare. Tema mea era o abordare pluri, inter şi transdisciplinară, deci este o abordare preponderent în ştiinţe economice, dar nu poţi să abordezi ştiinţele economice sau, mai degrabă, educaţia, fără să aminteşti de pedagogie, de psihologie, de sociologie. Aşa am şi făcut, am citit şi am tot citit”.

O lucrare de doctorat prezentată în câteva cuvinte…

„Lucrarea mea a avut ca direcţie de cercetare analiza contextului conform căruia educaţia, ca vector, contribuie la dezvoltarea social-economică, iar dezvoltarea social-economică îşi aduce contribuţia la bunăstarea umană. În consecinţă, zic eu, contribuie la dezvoltarea capitalului uman, iar – odată cu dezvoltarea conceptului şi teoriei capitalului uman – asistăm şi la apariţia unei ramuri în domeniul ştiinţelor economice – economia educaţiei se numeşte. Aceasta studiază relaţia dintre educaţie şi rezultatele economice ale acesteia, atât în plan individual, cât şi la nivelul întregii societăţi. Din punctul meu de vedere, educaţia reprezintă baza unei societăţi libere, temelia pe care este clădit un stat puternic şi sănătos”.

Aceasta este părerea autoarei, care a pornit de la convingerea „sinceră”, ţine să precizeze, că „un sistem de învăţământ performant şi funcţional din toate punctele de vedere trebuie să contureze un climat propice pentru ca piaţa forţei de muncă şi mediul de afaceri să se dezvolte şi să contribuie la bunul mers al cetăţii”.

…urmată de un studiu postdoctoral

Studiul a vrut să fie ca o continuare a tezei de doctorat, dar dintr-un alt punct de vedere. Tema acestuia este „Parteneriatele de tip clustere creativ-inovative între universitate şi mediul de afaceri. Provocări şi oportunităţi în contextul dezvoltării inteligente, sustenabile şi incluzive”.

De ce acest studiu? „Termenul de cluster mă preocupa toarte tare şi auzeam peste tot despre cooperarea între universitate şi mediul de afaceri. Se spune că universitatea are o a treia misiune, aceasta fiind cea de dezvoltare regională, nu ne propunem doar să educăm şi să facem un transfer de know-how, ci propunem să vedem reconsiderarea rolului universităţilor în societate, pornind de la cea de a treia lor misiune, ce presupune dezvoltarea socio-economică, cu beneficii la nivel regional. Am vrut să văd dacă Universitatea «Ştefan cel Mare» – am avut studiu de caz pe universitate – face parte din clusterele creativ-inovative la nivel regional pentru că, dacă implicarea universităţii este la nivel maxim, atunci inserţia pe piaţa muncii a outputurilor, a studenţilor va fi foarte mare şi satisfacţia va fi exponenţială. Mă refer la inserţia studenţilor pe piaţa muncii, ce se încadrează conform studiilor parcurse. Am avut ipoteze care s-au confirmat, ipoteze care s-au informat total sau parţial, dar, în mare parte, lucrurile merg pe un trend ascendent şi universitatea este un pilon important în dezvoltarea regională din acest punct de vedere.”

„Îmi urmăresc cu încredere scopul, ţelul, visul”

Are doi copii, „foarte diferiţi, dar la fel de minunaţi”, unul de douăzeci de ani – Ştefan Albert, şi unul de zece – Ianis, care iubeşte mult scrisul şi cititul. Albert este în anul doi la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative (studiază, la Suceava, iată, Dreptul pe care ea nu a avut ocazia să-l facă). L-a şi impulsionat, recunoaşte, şi stă cu emoţie pentru că pleacă, în apropiatul semestru doi, în Spania, cu un program Erasmus.

Un vis, o dorinţă mare? „Îl am, da. Îmi doresc să continui drumul în lumea academică, o lume care mă atrage şi care îmi întreţine setea de cunoaştere. E un demers lung, sofisticat, dar nu imposibil, pe care l-au parcurs mulţi, e o deschidere spre lucrurile importante pentru mine. Cred că e locul unde m-am descoperit pe mine însămi, unde am învăţat să mă împac cu acest nou mod de a fi – care este, practic, provocarea, locul unde ştiu că mereu trebuie să-mi îmbunătăţesc constant şi continuu activitatea didactică şi activitatea de cercetare. Să mă educ şi să educ.”

Ce crede asist. univ. dr. Daniela-Mihaela Neamţu despre sine? „Sunt un om corect, în primul rând, muncitor – am muncit mult pentru fiecare realizare a mea, am depus un efort exponenţial, pe măsura rezultatelor, sunt carismatică (fapt certificat şi de autoarea acestor rânduri), serioasă, fidelă şi cu multă încredere în puterile mele. Sunt dedicată, profesionistă şi consecventă, îmi urmăresc cu încredere scopul, ţelul, visul.”

Îi dorim din suflet aşa să rămână.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: