Circulaţia pe şoseaua de centură a Sucevei se face, alternativ, pe un fir, pe primul viaduct dinspre Fălticeni spre Zidul Morţii, întrucât se efectuează lucrări de reparare a carosabilului.
În zona respectivă traficul este dirijat prin intermediul unui semafor.
Porţiunile de asfalt afectate au fost decapate, iar firma de construcţii care gestionează acest drum a început şi asfaltarea porţiunilor decapate.
Şoseaua de centură a fost inaugurată în urmă cu un an, dar recepţia totală încă nu a fost finalizată.
În luna iunie, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, declara la Suceava că speră ca în luna octombrie să fie realizată recepţia finală pentru şoseaua de centură a Sucevei.
Pentru tronsonul I al acestui obiectiv, Bode spunea că a solicitat să fie respectat termenul, astfel încât la mijlocul lunii iulie 2020, atunci când au şi apărut gropile în asfalt, să se facă recepţia la terminarea lucrărilor. (N.B.)
























Comentarii