Titlul unui splendid volum al Doinei Cernica, Hänsel şi Gretel în Pădurea Luminoasă (Editura Muşatinii, Suceava, 2020), ne duce cu gândul la universul poveştilor care ne-au împlinit copilăria. Când deschizi paginile cărţii, ai plăcuta surpriză să descoperi o lume fascinantă, filtrată cu farmecul binecunoscut al condeiului autoarei, ce îmbină informaţia erudită cu savoarea unor imagini plastice inedite. A fost cu atât mai incitant să revăd într-o lumină nouă locurile care m-au încântat cu mai mulţi ani în urmă.
În explorarea spaţiului artistic al Barcelonei, tonalitatea admirativă şi fraza entuziastă fără vreun complex cultural reafirmă, în esenţă, multiculturalismul, europenitatea noastră şi apartenenţa la trunchiul comun al latinităţii: „Iată Las Ramblas, străbătută din prima seară, iată faleza care ne-a dus spre Parcul Acvatic, iată Sagrada Familia, căreia i-am dat ocolul cu dese opriri prin ploaie, ca să o vizităm în interior va trebui să aşteptăm sfârşitul săptămânii, toate biletele până atunci s-au epuizat, iată Montjuic, la care copiii visează să zboare numaidecât cu telecabina, iată portul şi ultima porţiune din Las Ramblas înaintând în mare!”
Cartea nu este însă doar un album de impresii despre cele văzute şi trăite într-o călătorie familială cu valenţe culturale. Ea poartă însemnele emoţiei intelectuale, ale inteligenţei artistice, ale înălţării estetice pe care ni le dăruieşte, cu tresăriri poetice, un spirit altruist şi generos: „Privirea ni se întoarce sub pleoape, în inimă, cu un simţământ de calm, de duioşie, de bunătate. Miracolul artei, ca şi al vieţii, trăieşte deopotrivă în capodopere şi în desenul unui copil”.
Împărtăşim cu autoarea starea de vibrantă emoţie în preajma minunilor naturii şi ale artei creatoare, în Parcul Zoologic (În Arca lui Noe), în Acvariu (Cu peşti zburători pe umeri), la Muzeul Picasso (Ocheanul lui Picasso), la Muzeul Figurilor de Ceară (Casa fermecată), la Catedrala Sfintei Cruci şi a Sfintei Eulalia din Cartierul Gotic (Gâştele albe ca zăpada), la Casa Mila – La Pedrera (Pe acoperişul basmului), în Parcul Güell (Hänsel şi Gretel în Pădurea Luminoasă) sau în catedrala „ca o biblie în piatră” – Sărbătoare la Sagrada Familia.
Călătorind cu cea mai frumoasă stradă din lume admirăm platanii uriaşi ce veghează peste clădirile istorice, iar „apa vrăjită a Font de Canalet ne înrourează buzele, până ce simţim în adâncul cel mai adânc al inimii puterea nemuritoare a basmului”. În acest tărâm de vis nu lipseşte concertul „orchestrei fântânilor din Piaţa Muzeului de Artă al Cataloniei, cu apa dansând în culori în ritmul muzicii”.
Alternând observaţia cu reflecţia şi perspectiva istorică în spirit enciclopedic şi umanist, înzestrată cu notabile competenţe artistice, Doina Cernica caută interferenţe şi sesizează interacţiuni motivante, într-o permanentă întoarcere la orizontul românesc. Privind miraculoasa aşezare catalană de la înălţimea statuii în bronz a lui Cristofor Columb din Barcelona, „inima îşi accelerează bătăile”, iar memoria regăseşte fragmente ale unor lecturi celebre: „[…] între imaginea Barcelonei şi vederea mea s-a deschis o carte […] Cu plete bălai-roşcate şi ochi de culoarea zărilor, chipul Amiralului zugrăvit de Felix Aderca, probabil după pictura din 1519 a lui Sebastian del Pimbo, îmi evocă un cunoscut portret al lui Ştefan cel Mare, contemporanul său, cu care acolo sus, în foişor, în clipa magică a confluenţei prezentului cu trecutul şi a cărţii cu realitatea, se înrudeşte prin măreţia determinării”.
Ataşamentul emoţional pentru reperele naţionale este prezent pe tot parcursul acestei „aventuri de familie” – o călătorie intelectuală, în care situarea interculturală se îngemănează cu introspecţia identitară, cu incursiuni în propria memorie afectivă: „O clipă repede trecătoare, ochii mi se împăienjenesc în boarea amintirilor, sunt adolescentă, sub acoperişul casei noastre din Câmpulung Moldovenesc […] în aerul plin de polenul de aur al soarelui…”; „…în căldura verii Barcelonei gândul s-a mai întors o secundă la blândeţea anotimpului în Bucovina şi la motivele fitomorfe şi zoomorfe de pe ouăle ei de Paşti…”; „Pomul Vieţii este un chiparos de un verde ca al pădurilor de brazi de acasă. Porumbei de zăpadă i se aprind în ramuri. Soarele înteţeşte lumina Naşterii, care se răsfrânge pe chipurile noastre”.
Hänsel şi Gretel în Pădurea Luminoasă este un veritabil model pentru acest gen al prozei de călătorie, care s-a afirmat de-a lungul anilor prin nume şi lucrări prestigioase în sistemul literar românesc şi universal. Prin originalitatea performanţei stilistice, prin spiritul estetic elevat, prin referinţele livreşti cu accente naţionale, Doina Cernica se înscrie într-o sugestivă definiţie a lui Tudor Vianu, după care o astfel de experienţă culturală nu se rezumă doar la a ne instrui, „cât pentru a ne regăsi în posibilităţile noastre tainice şi multiple”.
VICTOR IOSIF
Comentarii