PSD Suceava 2020

Alegeri la cacealma

Politicienii noştri şi-au făcut legi după chipul şi asemănarea lor, iar poporenii trebuie să le înghită şmecheria, aroganţa, necinstea şi neobrăzarea şi azi, şi mâine… până la sfârşitul veacului. Nu cred că există legi mai ticăloase decât legea alegerilor locale: vine Traian Băsescu şi candidează pentru postul de primar al Capitalei, cere, imploră alegătorii să-i dea votul, nu obţine postul de primar general, făcându-se din nou de ruşine, dar reuşeşte să obţină un loc în Consiliul General. Apoi cedează locul de consilier următorului pe listă, pe care nu l-ar fi votat decât prietenii şi membrii familiei, iar marele şi viteazul Zeus îşi vede în continuare de Parlamentul European, unde indemnizaţia e de câteva zeci de ori mai mare. Din fericire, această cacealma va fi ultima. Sper.

Nu este singurul care a jucat la cacealma: e ca o boală mai contagioasă decât râia. La fel au procedat Gabriela Firea, Petre Roman, Anghel Iordănescu, Cornel Dinu, Sorin Ilieşiu, Daniel Pancu, Mihail Neamţu, Ioana Constantin, Sebastian Moise… şi mulţi alţii. Se vor întoarce la funcţiile bănoase pe care le au acum, iar la alegerile parlamentare unii vor repeta aceeaşi stratagemă ticăloasă.

În afară de Firea şi alţi câţiva, candidaţi pe bune, ceilalţi mahări au fost trecuţi pe liste pentru a-şi „tracta“ partidele şi a obţine cât mai multe posturi de consilier. Inclusiv Băsescu. Curat murdar, Coane Traiane! Sunt convins că fostul preşedinte ştia că nu are absolut nicio şansă de a ajunge din nou primar general, dar a luptat să-şi salveze partidul aflat sub cele 5 procente fatidice. Ca şi ceilalţi. Unora le-a ieşit, altora, nu.

Cu alte cuvinte, una am votat noi şi alta a ieşit, ca dovadă a batjocurii faţă de votul poporenilor. Nu ştiu cum e la alţii, dar legea asta nu e de bun augur. Ce reprezentativitate, notorietate şi ce cotă de încredere vor avea respectivii înlocuitori scoşi din jobenul liderilor de partid? Nici vorbă de competenţe, nici măcar figura, biografia, declaraţia de avere nu le-au fost cunoscute votanţilor, iar activitatea lor politică va sta sub semnul întrebării. Da, vor fi oamenii cuiva şi vor face ce li se spune la partid, aşa cum s-a practicat şi până acum. Dar interesele cetăţeanului nu vor fi reprezentate corespunzător legilor în vigoare, nici cutumelor democratice.

Şi da, partidele îşi prezintă şi probează astfel noii corifei, numai că ar fi fost de dorit ca rodarea acestora să nu se facă pe spatele contribuabilului, şi aşa lovit din toate părţile de sărăcie, de coronavirus, de restrângerea activităţii economice, de nenorocirea din spitale, de închiderea cursurilor şcolare…

Mai adăugaţi celor de mai sus inconsistenţa şi manipulările odioase ale ultimei campanii electorale: desfăşurată preponderent la televizor şi online, o bună parte a populaţiei nu a avut habar ce votează. În plus, campania pentru municipiul Bucureşti a căpătat proporţii naţionale prin televiziunile aflate în solda unor partide, iar aceea pentru locale s-a îngrămădit în cele câteva televiziuni şi jurnale locale, unele cu o audienţă cu totul nesemnificativă.

Înţelegem că recenta campanie trebuia să facă faţă regulilor de distanţare fizică şi de protejare a populaţiei de pandemie, dar tocmai de aceea şi candidaţii, şi partidele puteau să facă un efort spre corectitudine, renunţând la stilul mizerabil şi manipulator. Fiindcă de data asta s-a sărit calul: atacurile împotriva candidaţilor au vizat nu programele lor politice, ci viaţa intimă, naţionalitatea, posibilitatea de a avea sau nu copii, averea, de multe ori greu de explicat, acuzaţiile de imoralitate, acte şi dovezi false despre mai ştiu eu ce, cu fake news-uri, fotografii compromiţătoare, ziceri, replici batjocoritoare, procese de intenţie…

Aşa că posturile obţinute de înlocuitori nu au cum să constituie o garanţie pentru o guvernare locală în favoarea cetăţeanului contribuabil, ci se va continua mascarada, se vor plăti poliţe şi se vor aranja ploile pentru alegerile parlamentare. Să sperăm că alegerile locale vor constitui o lecţie aspră şi pentru alegători, şi pentru candidaţi, iar partidele să renunţe la tertipuri, la manipulare. Simple vise?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: