PSD Suceava 2020

Doar două paturi erau disponibile ieri, în Suceava, la ATI, pentru pacienţii Covid-19

> În spitalele din Suceava şi Rădăuţi erau internaţi 287 de pacienţi Covid, dintre care 74 cu forme severe şi grave

Prefectura Suceava a informat că, duminică, conform datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică, în judeţ se înregistrau 6.192 de persoane declarate vindecate de Covid-19.

Potrivit sursei citate, la nivelul judeţului, în anterioarele 24 de ore, au fost internate 25 persoane diagnosticate cu Covid-19, în acelaşi interval de timp fiind externate 16 persoane declarate vindecate.

Astfel, din totalul celor 565 pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 198 pacienţi erau diagnosticaţi cu Covid-19, 87 se aflau în zona tampon şi 280 aveau alte afecţiuni (non-Covid).

Din cei 198 pacienţi diagnosticaţi Covid-19, 102 prezentau forme medii ale bolii; 22 – forme uşoare; 56 – forme severe; 18 prezentau forme grave şi erau internaţi în secţia ATI, unul fiind ventilat mecanic.

În aceste condiţii, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispunea, duminică, de 357 de paturi libere, din care 22 pentru pacienţi Covid-19, 226 în sectorul non-Covid şi 109 pentru zona tampon. La unitatea ATI erau disponibile două paturi pentru pacienţi Covid. De asemenea, erau 26 ventilatoare libere, dintre care 9 pentru pacienţi Covid-19.

Totodată, în Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 89 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 şi două persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus.

„Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecţiei cu noul coronavirus, sunt declarate pacienţi diagnosticaţi Covid-19, fără a fi influenţată statistica în ceea ce priveşte numărul de internări” a precizat Prefectura Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: