> Scurtă meditaţie prilejuită de mutarea la cele veşnice a domnului profesor Renato Tronciu
Nu doar pentru a mă afla în treabă încerc să scriu aceste rânduri. Cu puţină vreme în urmă pleca spre veşnicie tatăl meu.
„Oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac! Crezi tu aceasta?” (Ioan 11, 26)
Da, Doamne, eu cred aceasta şi nu voi muri vreodată. Atunci când sufletul mi se va despărţi de trup, aceasta va fi doar o palidă umbră a morţii, fiindcă sufletul nu mi se va despărţi niciodată de Dumnezeu şi nu voi suferi acea moarte de care ne-a mântuit Hristos, izbăvindu-ne de cel mai cumplit vrăjmaş care s-a născut din păcat. Cel din urmă vrăjmaş care va fi nimicit este moartea (I Corinteni 15,26).
Bolile, necazurile, suferinţele se întâlnesc la tot pasul. Nu există om care să poată scăpa de ele. Dar, deşi suferinţa este în esenţă un lucru atât de obişnuit, ea e în acelaşi timp şi foarte enigmatică, iar în mijlocul suferinţei apare tot mai des, tot mai firesc întrebarea: „De ce?”. Răspunsul deplin îl vom primi, pesemne, numai dincolo de mormânt, dar într-o anumită măsură ne-a fost dat să cunoaştem şi aici, pe pământ, scopul şi menirea încercărilor care ne-au fost trimise. Fiecare încercare este pentru Domnul doar un mijloc de a arăta înaintea oamenilor atotputernicia harului său mântuitor. Aşadar îmbărbătaţi-vă, fraţilor, întăriţi-vă cu nădejdea, învăţaţi-vă să vă „lăudaţi întru necazuri” (Iacov1, 4).
Moartea şi-a pierdut puterea
Ce mare plată îi aşteaptă pe cei ce-l iubesc pe Domnul? Îi aşteaptă ceea ce slaba noastră înţelegere omenească nu poate nicidecum să priceapă. Lumea minunată ce ne aşteaptă dincolo de mormânt nu poate fi închipuită de mintea noastră atâta timp cât suntem pe acest pământ. Oare poate fi numită moarte eliberarea din legăturile trupului, de care în această lume sunt legate atâtea necazuri şi suferinţe? Nu: prin puterea credinţei şi prin harul lui Dumnezeu, ceea ce trăieşte în noi nu va muri niciodată. Cum să murim când credinţa ni se preface în vedere şi nădejdea în realitate, când setea noastră e potolită şi strădaniile noastre îşi ating scopul, când primim dezlegarea nedumeririlor noastre? Cum să murim când îl avem în faţă pe Mântuitorul? Cum să murim când trecem în viaţa veşnică?
În câteva locuri din Sfânta Scriptură ne este înfăţişată cea mai înaltă minune săvârşită de puterea lui Dumnezeu: învierea din morţi. Este vorba despre învierea fiicei lui Iair, a fiului văduvei din Nain, dar mai ales a lui Lazăr. Toate aceste minuni ne uimesc, dându-ne nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. Moartea îşi pierde puterea: apare nădejdea renaşterii duhovniceşti.
Dragostea Tatălui nostru Ceresc este nemăsurat mai puternică decât dragostea omenească! În mărginirea sa, omul nu vede nici cea mai mică rază de speranţă, însă nesfârşita, nemărginita iubire dumnezeiască se pogoară până în străfundul beznei, caută de-a lungul şi de-a latul întregii lumi tot ce este pierit, uscat şi mort, fără nădejde, pentru a-i da viaţă! Toate sunt cu putinţă la Dumnezeu şi credinţa biruie orice deznădejde.
Există momente grele, când şi sufletul credincios se umple de mâhnire. „De ce umblu mâhnit? De ce este atât de puţină bucurie în viaţa mea?” Învaţă-te să dai slavă lui Dumnezeu şi tânguirea va înceta. Nădăjduieşte şi mâhnirea va pieri.
După necaz vine mângâiere
Nu există nicio zi neagră, nicio soartă grea în care Domnul să nu fi pus măcar un strop din mângâierea Sa. El nu înlătură întotdeauna durerea, de care avem nevoie ca de o doctorie folositoare, însă ne dă putere întotdeauna să trecem prin cuptorul suferinţei şi să ieşim din acesta biruitori. Adesea, necazul nostru ni se pare cu neputinţă de îndurat, fiindcă ni se pare fără rost, însă uităm că în fiecare încercare pe care ne-o trimite Dumnezeu există un scop, chiar dacă noi nu suntem în stare să îl vedem. Aşadar să ne aducem aminte că suntem chemaţi să-i mângâiem pe cei ce se află în tot necazul şi că pentru a putea face aşa ceva trebuie să trecem noi înşine prin necazuri. Va veni vremea când toate lucrurile prin care am trecut vor sluji drept învăţătură şi mângâiere fraţilor noştri. Fără îndoială că de experienţa noastră va avea nevoie altcineva!
Aşadar, să uităm durerea, întristarea noastră nemângâiată şi să ne gândim numai la fericirea, la bucuria nepământească ce ne aşteaptă dincolo, la limanul cel lin, departe de toate furtunile acestei vieţi.
Sincere condoleanţe,
Inspector şcolar
prof. LUCIAN DIMITRIU
Comentarii